Monument al Eroilor vandalizat de un copil de 12 ani. Trei cruci au fost distruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei cruci situate în perimetrul ansamblului monumental au fost distruse
Trei cruci situate în perimetrul ansamblului monumental au fost distruse

Monumentul Eroilor din comuna Socond a fost profanat. Vinovat se face un minor în vârstă de 12 ani care a fost deja identificat de către poliţişti.

Trei cruci situate în perimetrul ansamblului monumental de la Socond, închinat memoriei ostaşilor român căzuţi pentru eliberarea Transilvaniei, au fost vandalizate. Totul s-a întâmplat în urmă cu doar câteva zile, respectiv în noaptea de 28 septembrie.

Până dimineaţă trei cruci de marmură cu tricolor au fost distruse parţial, bucăţi din ele zăcând pe jos. Poliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Beltiug au fost sesizaţi cu privire la acest fapt de către Asociaţia ”Codrenii”, asociaţie care a şi inaugurat ansamblul monumental în anul 2016. 

În urma cercetărilor, în doar câteva zile, poliţiştii au identificat şi făptaşul. Este vorba despre un minor în vârstă de 12 ani, care ar fi distrus cele 3 cruci aruncând cu pietre în ele. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi profanare a mormintelor.

Acesta nu a fost primul caz de acest gen. În anul 2018, alte 5 cruci au fost profanate. 

Vă recomandăm să mai citiţi şi:

Cine distruge mormintele şi monumentele funerare din Reşiţa: camere de supraveghere pentru prinderea profanatorilor

FOTO Incident sinistru la Vaslui: zeci de morminte dintr-un cimitir au fost profanate de trei săteni beţi

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite