Mihaela Trif - I-a impresionat pe francezi cu povestirile ei
0
Tânăra, pasionată de muzică, pictură şi limbi străine, a câştigat doi ani la rând premiul pentru povestire, oferit de o şcoală din Valence, Franţa.
S-a născut în localitatea Horea, judeţul Satu Mare, unde stă şi acum împreună cu familia. Cântă de când era mică, pasiune moştenită de la tatăl ei, care este cantor la biserică. La vârsta de 7 ani a început cursurile de pian cu o profesoară din Carei, pe care le-a urmat până la 14 ani. „Mi-a plăcut foarte mult muzica, iar această dragoste există şi azi în sufletul meu. Însă, în clasa a VIII-a am decis să mă axez pe limbi străine, deoarece consideram că au mai mare viitor“, spune Mihaela.
Îi place să studieze limbile moderne
De la şcoala generală din Sanislău s-a înscris la Colegiul Naţional „Ioan Slavici” din Satu Mare, unde este elevă şi astăzi în clasa a XI-a la profilul filologie, bilingv franceză. Îi place la şcoală şi abia aşteaptă să ajungă la Facultatea de Drept. „Îmi place şcoala. Am avantajul că prind foarte repede, iar acasă mai trebuie doar să recitesc lecţiile. Pe de altă parte, abia aştept să merg la facultate, visul meu fiind să fac Dreptul”, mai spune Mihaela. Materiile ei preferate sunt istoria, franceza şi româna, iar asta din cauza profesoarelor care, spune ea, sunt excelente.
Pictează şi scrie poezii şi proză
Din clasa a V-a Mihaela a început să compună poezii pentru revista şcolii, dar şi pentru cei dragi. „Îmi place să citesc foarte mult şi cred că de aici se trage şi dragostea pentru scris. Compuneam poezii până prin clasa a VIII-a, iar acum scriu mai mult proză, compuneri despre dragoste, natură şi tot ce mă inspiră din jur”, spune tânăra. „Mama este din localitatea Ulmoasa, judeţul Maramureş, un loc unde îmi petrec toate vacanţele, bunicii mei având casă acolo. Ador peisajele, tradiţiile, limbajul,... tot. Când merg în vacanţe, obişnuiesc să pictez peisaje, să ies cu prietenii în mici excursii şi să-mi ajut părinţii în agricultură”, spune sătmăreanca.
Întrebări şi răspunsuri
ADS: De când pictezi şi unde ai învăţat?
M.T.: De mică sunt obişnuită cu pictura. La început, ca orice copil, desenam. Apoi, pe la 7-8 ani, am început să o iau mai în serios. Am început să folosesc pensulele, acuarelele şi să diferenţiez tipurile de culori. Nu am participat la cursuri de desen sau pictură, pur şi simplu am pictat. Din impresiile părinţilor, a profesorilor şi sătenilor îmi dădeam seama dacă ceea ce desenez seamănă sau nu cu realitatea.
ADS: Ai participat la concursuri în domeniul artei?
M.T.: Există un parteneriat între şcolile din Satu Mare şi „Barthelemy de la Ffemmas”, o şcoală din Valence, Franţa. În cadrul acestui parteneriat, elevii de la noi pot trimite poezii sau compuneri în limba franceză, care sunt evaluate de elevii de la şcoala respectivă. Din clasa a IX-a şi până acum am participat, anul acesta fiind a treia ediţie pentru mine. În clasa a IX-a am laut premiul III la categoria „povestire”, iar anul trecut locul I la aceeaşi categorie şi locul III la „critică”. Alături de alţi elevi am plecat în Franţa timp de 9 zile pentru a ne ridica premiile şi pentru a petrece câteva zile într-un fel de schimb de experienţă.
PROFIL:
Născută: 13 octombrie 1993, Horea
Educaţie: Colegiul Naţional „Ioan Slavici”, Satu Mare
Familie: Necăsătorită, are o soră























































