Klaus Iohannis, şah şi mat în fiefurile PSD din ţară. Victorie absolută în ”republica” baronului Mircea Govor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În spatele eşecului lui Victor Ponta la alegerile din 16 noiembrie, o armată întreagă de baroni a fost zguduită. Chiar şi după mai bine de două decenii în care au dominat judeţele, unii dintre cei mai importanţi lideri locali ai PSD au pierdut lupta în faţa electoratului. Surpriză a fost în fieful PSD din Satu Mare, unde înfrângerea baronului Mircea Govor a fost pe cât de neaşteptată, pe atât de categorică.

Şeful PSD Satu Mare, Mircea Govor, este unul dintre cei mai importanţi pioni ai Partidului Social Democrat din Ardeal. Govor este vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, adjunctul preşedintelui Adrian Ştef, chiar dacă mulţi ar spune că situaţia stă chiar invers. El este şi protejatul mega-baronului din Teleorman, Liviu Dragnea. Asta se poate observa din afacerile pe care cei doi le-au pus în practică pe banii Consiliului Judeţean Satu Mare, prin firmele de casă conduse de diverşi interpuşi.

Se ştie că în judeţ nimic nu mişcă până Govor nu spune ultimul cuvânt. Ascensiunea politică a a acestuia a început în 2012, când Dragnea l-a numit, la scurt timp după ce Valer Marian a fost dat la o parte, şef al organizaţiei judeţene a partidului. Însă s-a remarcat la începutul anilor 2000, când era patronul unui club de striptease care chiar îi purta numele. Se mai zvoneşte că după revoluţie Govor s-a îmbogăţit din vânzarea din porci şi vite. Apoi a devenit patron de presă. Mircea Govor a ocupat funcţia de consilier judeţean din partea PSD în perioada 2004- 2009, după care a avansat la cea de vicepreşedinte în care se află şi azi.

Pierderea alegerilor în judeţul Satu Mare dar şi problemele cu legea ale şefului PSD Satu Mare ar putea reprezinta însă momentul de declin al tumultoasei sale cariere politice. De-a lungul carierei sale Govor s-a remarcat ca fiind un om care a ajuns la vârf prin diverse “şmecherii”. Însă de această dată lucrurile au ieşit de sub control. Simţind presiunea acestor alegeri încă de la centru , după ce Iohannis a câştigat în primul tur la Satu Mare, la o diferenţă de 0, 6 % faţă de Ponta, baronul Govor a convocat de urgenţă, la două zile după primul tur, o şedinţă de partid, ameninţându-şi colegii că, dacă nu măresc scorul electoral obţinut în judeţ la primul tur, îi va destitui din funcţii. Ba mai mult, acesta s-a lăudat că a vorbit cu „preasfinţitul” şi că preoţii se vor implica în campania electorală de partea lui Victor Ponta. Întreaga şedinţă a fost înregistrată şi dată presei.

Aa se face că DNA a intrat pe fir şi îl anchetează pentru infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite. De asemenea, potrivit unor surse neoficiale, DNA ar demarat o amplă anchetă pentru destructurarea grupului infracţional de la Satu Mare care se învârte în jurul şefului PSD, suspectat ca este implicat în devalizarea bugetelor administraţiei locale şi centrale.

Nici la turul II al alegerilor presiunile lui Govor nu şi-au făcut efectul. Ba din contră.Dacă la primul tur Iohannis a obţinut 32% din votul sătmărenilor, duminică Iohanis a obţinut un scor de 65%.

Vă recomandăm şi

Klaus Iohannis, şah şi mat în fiefurile PSD din ţară: baronii locali, marii perdanţi ai alegerilor prezidenţiale

IAŞI. Victorie absolută în ”republica” baronului Gheorghe Nichita

VRANCEA. L-a zdrobit pe Oprişan în Focşani

SUCEAVA. Final pentru epoca „roşie”

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite