In Memoriam Corneliu Balla la Carei – masă rotundă şi recital de poezie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna aprilie a acestui an, mai precis la data de 11 aprilie 2015, s-au împlinit 85 de ani de la naşterea profesorului, scriitorului şi traducătorului Corneliu Balla, personalitate remarcabilă a culturii careiene.

Cu această ocazie, Direcţia de Cultură a Municipiului Carei, Centrul Cultural Carei în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Satu Mare, Biblioteca Municipală Carei şi Liceul Teoretic Carei au organizat o masă rotundă şi un scurt recital de poezie din creaţia lui Corneliu Balla.

Evenimentul a debutat cu un scurt cuvânt de deschidere din partea domnului Bogdan Georgescu, director al Direcţiei de Cultură a Municipiului Carei, după care invitatul evenimentului, domnul Viorel Câmpean, reprezentant al Bibliotecii Judeţene Satu Mare a susţinut o scurtă prezentare despre Corneliu Balla, viaţa şi activitatea de creaţie a acestuia. A mai luat cuvântul poetul Ioan Nistor, care a prezentat detalii cu privire la modalităţile de creaţie şi tematica întâlnită în poeziile lui Corneliu Balla. 

image

Au recitat poezii: Duţescu Darius, Mihaly Roxana, Borbely Patricia, Gabor Tania şi David Anda, elevi ai Liceului Teoretic Carei, îndrumaţi de doamnele profesoare Liliana Sorian, Rodica Pop şi Alina Iacobuţ.

Participanţii la eveniment au putut admira o mică expoziţie de fotografii cu scriitorul, familia, locuinţa acestuia şi cărţi publicate de acesta. Materialele au fost puse la dispoziţie de Biblioteca Municipală Carei, cu sprijinul familiei scriitorului.

image

Manifestarea a debutat marţi, 28 aprilie 2015, de la ora 16.00 în Sala „Deák Endre” a Centrului Cultural Carei şi a continuat cu depuneri de coroane la placa memorială amplasată pe blocul unde a locuit scriitorul, în cartierul Republicii din municipiul Carei. 

Vă mai recomandăm

Expoziţie cu figurine de Paşti, în Carei

Memorial Corneliu Balla, mâine la Carei

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite