FOTO VIDEO Loredana a susţinut un concert incendiar la Satu Mare. Ţinutele excentrice purtate de vedetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diva muzicii româneşti a încântat publicul cu aproximativ 20 de piese care i-au marcat cariera   FOTO  Cristina Cîcău
Diva muzicii româneşti a încântat publicul cu aproximativ 20 de piese care i-au marcat cariera   FOTO  Cristina Cîcău

Loredana a oferit aseară un concert de excepţie la Satu Mare, unde fanii au cântat alături de ea şi de Vunk mai bine de două ore. Artista a impresionat cu mai multe ţinute provocatoare, dar şi cu prestaţia live.

Imediat după ce concursul Miss Zilele Oraşului Satu Mare s-a încheiat pe scena din Piaţa 25 Octombrie a urcat trupa maghiară Ladanybene 27, după care îndrăgita trupă Vunk a făcut un show cu lasere.

Punctul culminant al serii l-a reprezentat concertul Loredanei Groza, care nu a mai fost la Satu Mare de peste 20 de ani. 

Diva muzicii româneşti a încântat publicul cu aproximativ 20 de piese care i-au marcat cariera. Fanii au dansat şi au cântat alături de ea timp de două ore şi, împreună cu membri trupei, au creat o atmosferă de vis.

Plină de energie, artista a schimbat, spre deliciul fanilor, mai multe ţinute, la fel cum a schimbat şi genurile de muzică - dance, pop, rock, muzică ţigănească, folclor, hip-hop.

Alături de artistă pe scenă a urcat şi Cornel Ilie alături de ceilalţi membri ai trupei Vunk, cu care Loredana a interpretat piesa “Nu ştiu cine eşti”.

De departe, cireaşa de pe tort care a marcat finalul manifestaţiilor din cadrul Zilelor Oraşului a fost focul de artificii de la miezul nopţii.

Mii de sătmăreni au urmărit jocurile de lumini care au fost eliberate de undeva de lângă Prefectura Satu Mare.

Spectacolele continuă şi azi, duminică, 1 iunie, cu un program bogat şi pentru toate vârstele.

DUMINICĂ 1 IUNIE 2014

ora 11:00 – Spectacole cu şi pentru copii dedicate Zilei Internaţionale a Copilului”

- Muzică uşoară cu Steluţele Inedit de la Palatul Copiilor

ora 11:30  – Fragment din baletul „Albă ca Zăpada” cu elevii Liceului de Artă „Aurel Pop” şi Modefit  Studio

ora 11:40 -  Filip Alexia Maria

ora 11:45 – Mini Folcloriada – concurs de dansuri şi cântece populare între grădiniţe

ora 13:10 –  Dans indian cu Grupa Inimioarelor şi Dans modern cu Grupa Arlechino de la Grădiniţa nr. 1

ora 13.20 –  Dans modern cu Still Junior de la Palatul Copiilor

ora 13.30 –  Hip Hop Dance cu Crazy Kids

ora 13.40 – Demonstraţie de fitness cu elevele Şcolii Generale Agriş

ora 14.00 – Ansamblul „Codrişorul” de la Palatul Copiilor

ora 14.30 – Dans aerobic şi balet cu elevele Şcolii Generale „Octavian Goga”

Invitat:  Mister Nicu

Prezintă:  Mihaela Avaşi

ora 16:00 – pauza (probe de sunet)

ora 18:00 – Trupe locale: Horea Someşan, muzică pop cu Rafaelo, muzică funky jazz cu „Funktion” Satu Mare

ora 20:00 – Concert “Sylvia”

ora 20:30 – Perfect Style

ora 20:45 – Concert ”Mihai Mărgineanu”

ora 21:30 – Concert al trupei “BUG Mafia”

Vă recomandăm şi

FOTO VIDEO Spectacol de zile mari în prima seară a evenimentului Alba Fest. Invitaţii lui Marius Moga au făcut show în Cetatea Alba Iulia

Distracţie în weekend la sărbătoarea oraşului Predeal

FOTO 11 sătmărence se bat pentru titlul „Miss Satu Mare 2014”

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite