FOTO Peste 1.000 de arme străvechi şi medievale ale unui colecţionar moldovean sunt expuse pentru prima dată la Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru Costin deţine şi 600 de costume militare ale unor personalităţi române
Petru Costin deţine şi 600 de costume militare ale unor personalităţi române

Colecţionarul care împacă duşmanii. Aşa este numit Petru Costin, un angajat al Serviciului Vamal care timp de mai multe decenii a adunat peste 600 de chipiuri şi tot atâtea uniforme militare din diverse ţări şi nu numai. Colecţionarul moldovean a prezentat publicului sătmărean o expoziţie de arme străvechi şi medievale de vînătoare, depistate pe teritoriul Republicii Moldova.

Muzeul Judeţean Satu Mare a fost astăzi gazda expoziţiei itinerante „Din istoria Basarabiei. Arme de luptă corp la corp. Expoziţia este constituită din piesele colecţiei basarabeanului Petru Costin care se poate lăuda cu una din cele mai cuprinzătoare colecţii din sud-estul Europei, atât ca număr, cât şi ca tematică în acest domeniu. Vizitarea acestei expoziţii dă posibilitatea sătmărenilor să vadă arme albe adunate  de pe teritoriul Moldovei de peste Prut, arme care acoperă o mare întindere în timp, cele mai vechi datând de peste 6.000 de ani. Diversitatea tematică se întinde de la topoare din piatră şi silex, până la baionetele şi stiletele moderne.

Conţinând săgeţi, suliţe, topoare, pumnale, cuţite de luptă, săbii, buzdugane cu sau fără lanţ, securi, halebarde, piese metalice de harnaşament, cătuşe, amnare, numărul exponatelor este aproape copleşitor, el situându-se la puţin peste 1.000 de piese expuse. Expoziţia este una itinerantă, ea fiind expusă înainte de a ajunge la Satu Mare, la Muzeul “Vasile Pârvan“ din Barlad şi la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia unde s-a bucurat de un succes considerabil. „Credem că vizitarea acestei expoziţii va reuşi să introducă vizitatorii în atmosfera luptelor date de-a lungul secolelor pe meleagurile Basarabiei“, a declarat colecţionarul Petru Costin.

Petru Costin, distins cu medalia de aur a Academiei Internaţionale de Informatizare a ONU

Colecţionarul Petru Costin este Doctor Honoris Causa, colonel al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, fondator şi organizator al Muzeului Serviciului Vamal, distins cu medalia de aur a Academiei Internaţionale de Informatizare ONU. Acesta deţine şi costume adunate de pe teritoriul Republicii Moldova, printre care se numără şi cele ale ex-ministrului de Interne Alexei Roibu, ale foştilor miniştri ai Apărării Victor Gaiciuc sau Valeriu Pleşca.  Petru Costin a reuşit să facă rost şi de o uniformă cusută special pentru fostul preşedinte Vladimir Voronin. Chiar dacă deţine peste 600 de uniforme şi cam tot atâtea chipiuri, colecţionarul cunoaşte istoria fiecărei piese. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite