Explozie a unei butelii de gaz, urmată de incendiu, într-o localitate din Satu Mare. Un bărbat a ajuns la spital
0Pompierii au intervenit în cursul nopţii 8/9 ianuarie pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din judeţul Satu Mare, după ce o butelie de gaz a explodat. Proprietarul a suferit arsuri la mâini şi a fost transportat la spital.

În jurul orei 00.30 a nopţii de miercuri spre joi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someş al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit în urma unei explozii de la o butelie de gaz, în localitatea Pomi.
Au intervenit echipajele de pompieri din cadrul Detașamentului Satu Mare cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, Punctul de Lucru Fărcașa cu 9 cadre militare, o autospecială de stingere și un echipaj de prim ajutor fiind solicitat și Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pomi, potrivit presei locale.
Pompierii au reuşit să stingă focul, care se manifesta violent la nivelul acoperișului și la o încăpere din interiorul casei de locuit, şi au stabilit că incendiul a izbucnit ca urmare a exploziei unei butelii de gaz.
În urma incendiului, proprietarul s-a ales cu arsuri în zona membrelor superioare fiind transportată de către echipajele medicale prezente la Unitatea de Primiri Urgențe Baia Mare pentru îngrijiri de specialitate.
Focul a distrus mai multe bunuri materiale din interiorului casei de locuit, dar și acoperișul acesteia.