Cum ne-ar influenţa victoria extremei dreapta în Franţa. Frontul Naţional, ostil constant României de peste 40 de ani

Frontul Naţional are un istoric zbuciumat, de peste 40 de ani, răstimp în care a evoluat, de la extrema dreaptă la  un discurs mai moderat, în ton cu sensibilitatea socială a succesoarei lui Jean-Marie Le Pen. Deşi are o atitudine cameleonică, din punct de vedere doctrinar, Frontul Naţional a rămas constant în atitudinea ostilă faţă de România.

Frontul Naţional din Franţa a apărut în 1972, prin multiple fuziuni prin absorbţie, pornind de la un grupuscul de extremă dreaptă ”Noua Ordine” (Ordre Nouveau). Simbolul Frontului a fost, încă de la început, Jean-Marie Le Pen. Acesta era, încă de atunci, un talentat orator şi un foarte bun organizator. În anii ‘70, Le Pen reuşeşte să atragă de partea sa atât politicieni ai dreptei conservatoare, nemulţumiţi de alunecarea către centru a neo-gaulliştilor, cât şi grupări radicale ale extremei drepte. În 1981, Le Pen ratează candidatura la preşedinţie, nereuşind să adune numărul necesar de semnături.

Frontul Naţional continuă să crească, speculând nemulţumirile populaţiei. La începutul anilor 80, reuşeşte să se impună la nivel naţional, încercând chiar o alianţă cu dreapta moderată din Franţa.

Sergiu Mişcoiu este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi autor a două cărţi despre Frontul Naţional: Au pouvoir par le « Peuple » ! Le populisme saisi par la théorie du discours, publicată de Editura L’Harmattan, din Paris, şi Le Front National et ses répercussions sur l'échiquier politique français 1972-2002, publicată de Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, din Cluj.

Mişcoiu consideră că Frontul Naţional începe să se impună în Franţa, după alegerile europene din 1984, când obţine peste 10%. Trendul ascendent continuă în 1986, la alegerile parlamentare: Frontul obţine un scor bun şi  ”reuşeşte să constituie un grup de 35 de deputaţi. Ascensiunea continuă, prin obţinerea a 15% la prezidenţialele din 1988 şi 1995, 12% şi, respectiv, 15% la alegerile parlamentare din 1993 şi, respectiv, 1997”.
Datorită acestor procente, dreapta moderată pierde constant în lupta politică cu socialiştii. Datorită frontiştilor, susţine profesorul Mişcoiu, a fost schimbată majoritatea şi s-a format guvernul socialist condus de Lionel Jospin.

Foto: Sergiu Mişcoiu. Credit foto: Sergiu Mişcoiu

Cel mai spectaculos rezultat din istoria Frontului Naţional

Sergiu Mişcoiu consideră că ” clasarea lui Jean-Marie Le Pen pe locul al doilea la alegerile prezidenţiale din 2002, cu 16,7% din voturi obţinute în primul tur, depăşindu-l pe premierul socialist în exerciţiu, Lionel Jospin, şi impunând în mod involuntar constituirea unei coaliţii trans-ideologice, care a permis realegerea lui Jacques Chirac”, reprezintă cel mai important rezultat electoral al partidului lui Le Pen. Este cu atât mai spectaculos, cu cât Frontul a supravieţuit unei sciziuni de proporţii produse în 1999, atunci când o grupare disidentă condusă de fostul vice-preşedinte Bruno Mégret părăseşte partidul şi fondează Mişcarea Naţională Republicană”.

Ce profil au votanţii Frontului Naţional

Sergiu Mişcoiu consideră că votanţii Frontului au un profil ”constant”: ”sunt de sex masculin, slab sau mediu educaţi, locuind preponderent în zone periurbane, în Nord, Est şi Sud-Estul Franţei, de origine franceză sau din familii de imigranţi europeni, cu venituri mici sau medii. Frontul este popular în rândul tinerilor, muncitorilor, meşteşugarilor şi micilor comercianţi, şomerilor, catolicilor vag practicanţi”.

Jean-Marie Le Pen este doar cameleonic?

Frontul, prin Le Pen, se poziţionează în contradicţie cu ”establishment”-ul din Franţa şi propune o politică de auto-determinare a Franţei, care trebuie să îşi regăsească suveranitatea naţională subjugată de „euro-mondialism”.

Vinovate de situaţia Franţei – susţin reprezentanţii Frontului - se fac trei fenomene pe care Frontul urmează să le eradicheze: imigraţia, insecuritatea şi şomajul (Meyer 1997).

Mişcoiu identifică o dimensiune cameleonică a acestui partid. Conform programului său din 2001, Frontul susţine că este „de dreapta, din punct de vedere economic, de stânga, din punct de vedere social şi de centru, din punct de vedere naţional”.

Uniunea Europeană este, în mod evident, unul dintre inamicii naturali ai Frontului. Ca atare, a colaborat în mai multe rânduri cu partidele de extremă dreapta, în sensul formării unor grupuri comune în Parlamentul European (1984, 1989, 2007 şi 2015), încercând să constituie o platformă radical anti-europeană, autonomă faţă de cele eurosceptice moderate (Sabou şi Mişcoiu, 2014).

Perioada de declin a Frontului: între 2004-2010

Declinul, susţine Mişcoiu, este explicabil prin erodarea imaginii unui Jean-Marie Le Pen, care nu a ştiut să valorifice momentul favorabil din 2002 şi prin concurenţa pe care a exercitat-o liderul dreptei neo-gaulliste, Nicolas Sarkozy, al cărui discurs a acoperit în bună măsură, discursul frontist, în special în materie de identitate naţională şi de securitate.

Frontul coboară la sub 5% la municipalele din 2008, în condiţiile în care problemele financiare ale partidului devin presante. Reînnoirea se produce prin înlocuirea lui Jean-Marie Le Pen cu fiica sa, Marine Le Pen, la conducerea Frontului (ianuarie 2011), susţine Mişcoiu. După 2012, discursul Frontului devine moderat, producându-se o aşa numită operaţiune de ”de-deabolizare” (umanizarea imaginii partidului, îndepărtarea unor grupări radicale sau neo-fasciste).

Excluderea Fondatorului nu a ştirbit din succesul Frontului

Jean Marie Le Pen e exclus de succesoarea sa din partid, pe fondul acutizării conflictelor dintre cei doi, in perioada martie 2014- martie 2015.  Excluderea din iunie 2015 este, totuşi, invalidată de Tribunal.
Impactul prelungirii acestui conflict asupra susţinerii de care se bucură Frontul Naţional şi asupra evoluţiei sale politice a fost însă mult mai slab decât se estima în vara anului 2015, observă Sergiu Mişcoiu: ”Frontul Naţional a obţinut cel mai bun rezultat din istoria sa la alegerile regionale din decembrie 2015, clasându-se pe primul loc, cu 28% din voturi. Doar alianţele informale dintre Republicani (centru-dreapta) şi Socialişti (centru-stânga) au putut împiedica o victorie a Frontului Naţional.”

Frontul Naţional şi România

Sergiu Mişcoiu: ”În ceea ce priveşte România, Frontul Naţional a avut o atitudine tradiţional ostilă, folosind tema migraţiei romilor români în Franţa ca dovadă a necesităţii anulării acordului Schengen şi revenirii la autoritatea deplină a statului asupra graniţelor sale. În ultimii ani însă, a manifestat ceva mai puţin interes faţă de România, concentrându-se pe tema imigraţiei din lumea arabo-musulmană şi, mai recent, pe tema refugiaţilor. Este de aşteptat ca Frontul să continue să critice Uniunea Europeană ca un spaţiu în care forţa de muncă prost plătită din ţările din Est (mai ales din România) invadează Franţa şi ocupă locurile de muncă ale localnicilor. Până acum, această strategie s-a dovedit parţial câştigătoare pentru Frontul Naţional”.

Citiţi şi:

Franţa: Frontul Naţional câştigă teren înainte de alegerile regionale

Alegeri regionale în Franţa: Frontul Naţional, lider în urma primului tur de scrutin