Centrul de zi mult dorit de vârstnici ar putea fi înfiinţat în curând, la fostele tabere şcolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Marian, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor (AJP), continuă cu insistenţele asupra Primăriei şi a Consiliului Judeţean, privind înfiinţarea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice din judeţul Satu Mare.

În cadrul şedinţei de astăzi, 26 martie, a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Satu Mare, cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost înfiinţarea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice şi identificarea unui sediu pentru Asociaţia Judeţeană a Pensionarilor şi Consiliul judeţean al Persoanelor Vârstnice.

„Cei care sunt îndreptăţiţi să ne ajute nu o fac. Satu Mare este singurul municipiu care nu are un centru de zi pentru persoane în vârstă“, a ţinut să precizeze Mircea Marian, preşedintele AJP Satu Mare. Unul dintre spaţiile mult discutate în care s-ar putea înfiinţa acest centru este fosta cantină UNIO. În schimb, primarul Dorel Coica, prezent la întâlnire, a precizat că s-au făcut demersuri în acest sens şi că cea mai bună soluţie ar fi ca acest centru să fie construit la fostele tabere şcolare din incinta ştrandului termal.

S-au purtat discuţii cu firma care administrează în acest moment ştrandul în sensul că „dacă reuşim ca acea locaţie din incinta ştrandului să ne fie dată în administrare , ei vă vor furniza apa termală fără nicio problemă“. Dacă documentaţia va fi aprobată de către Ministerul Turismului, pensionarii vor avea posibilitatea de a înfiinţa un centru de zi dar şi să beneficieze de un bazin de apă termală 24 din 24 de ore.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite