Cele mai longevive cupluri din municipiul Satu Mare au fost premiate şi felicitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

29 de cupluri, care aniversează în acest trimestru 50, respectiv 60 de ani de căsnicie, au fost premiate de Primăria Satu Mare.

Trimestrial, Primăria Municipiului Satu Mare, alături de instituţia subordonată, Evidenţa Persoanelor, premiază cele mai longevive cupluri din municipiul Satu Mare, respectiv cuplurile care au împlinit sau împlinesc, în fiecare trimestru, 50 respectiv 60 de ani de căsnicie.

„Nu au fost uşori acesti ani, au fost multe greutăţi, dar e important ca fiecare soţ să lase de la el şi să fie înţelegător cu partenerul. Tinerii din ziua de astăzi renunţă prea uşor, la prima greutate se despart”, afirmă una dintre doamnele premiate.

„Nu pot să spun că există secrete, e vorba de iubire, de înţelegere şi în special de respect”, afirmă un alt domn ce a ajuns la 60 de căsnicie de ani alături de soţia sa.

Cuplurile premiate au primit din partea primăriei, reprezentată de primar şi cei doi viceprimari, câte o diplomă de fidelitate şi câte un cadou simbolic de 500 lei.

„ Să visezi de unul singur, rămâne doar un vis. Să visezi în doi, transformi visul în realitate. Vreau să vă felicit că sunteţi astăzi alături de noi, să vă felicit că aţi ajuns la această aniversare frumoasă. Eu am doar 10 ani de căsnicie şi ştiu cât de greu este. Glumesc, glumesc. Faptul că sunteţi astăzi alături de noi denotă faptul că ţineţi la valorile familiei, celula de bază de a societăţii, la dragostea faţă de soţ.”, le-a transmis primarul celor prezenţi.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite