Cel mai important sit arheologic din România dedicat dacilor liberi. Ce speră să găsească experţii în urma săpăturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cuptoarele dacice de la Medieşul Aurit au fost descoperite în 1964, dar nu au primit importanţa cuvenită decât în 2010. Acum şantierul se redeschide pentru a dezgropa toate cele 200 de cuptoare de ars lutul care au fost identificate în zonă.

Zona comunei Medieşul Aurit, aflată la 20 de kilometri distanţă de municipiul Satu Mare se dovedeşte a fi, în urma săpăturilor arheologice, un punct de mare interes pentru istorici şi arheologici. Se pare că această zonă a fost cândva un centru al dacilor liberi.

Despre el s-a aflat abia în 1964, când nişte ţărani care arau pământul au dat cu plugul peste nişte rămăşite vechi. Nu ştiau că acelea piese vechi sunt cuptoare dacice de ars lutul. Atenţia le-a fost atrasă de bucăţile de lut ars pe care le scoteau din pământ. La acea vreme nu s-a dat o importanţă prea mare, iar zona a rămas neexploatată.

În 2010, specialiştii Muzeului Judeţean Satu Mare şi-au îndreptat din nou atenţia spre situl arheologic părăsit, realizând despre ce e vorba. Au fost descoperite atunci 10 cuptoare dacice de ars lutul, iar la o scanare cu unde elecromagnetice s-a descoperit faptul că ar fi vreo 200 de astfel de cuptoare îngropate.

Primele cuptoare au fost descoperite în 1964, dar nu li s-a acordat importanţă 

image

Lucrările au reînceput în 2014 când s-a inaugurat Parcul Arheologic de la Medieşul Aurit, spaţiu care pune în evidenţă cuptoarele şi scoate la lumină o parte din istoria dacilor liberi care au locuit în nordul ţării. 

În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că Medieşul Aurit sau Şuculeu a fost cel mai mare centru de produs ceramică din Europa, aflat în afara vechiului Imperiului Roman. 

După un an în care activitatea a fost oprită de lipsa banilor şi de reglementarea situaţiei juridice a terenurilor pe care se află îngropate restul de cuptoare dacice, săpăturile au fost reluate. Pe şantierul condus de şeful secţiei de arheologie, Robert Gindele se munceşte de câteva zile.

„Avem plăcerea să anunţăm că după un an de pauză am reluat săpăturile arheologice la cuptoarele dacice de la Medieşul Aurit. În prezent sunt un vârf de lance a ceea ce înseamnă cercetarea dacilor liberi din România, pentru că acesta este singurul şantier sistematic din ţară care vizează această perioadă. În afară de asta, la Medieşul Aurit se află cele mai mare centru de produs ceramică din toată Europa aflat în afara Imperiului Roman. Avem sub pământ peste 200 de cuptoare de ceramică care aşteaptă hârleţul nostru pentru a fi dezvelite. Dorim pe viitor să extindem rezervaţia şi să facem un parc arheologic foarte puternic şi impozant pentru turişti”, a declarat Robert Gindele.

image

În 2014 cuptoarele au fost prezentate publicului larg în cadrul unui Parc Arheologic

Zona are un mare potenţial turisc. La doar câţiva kilometri distanţă, într-o localitate ce ţine de comuna Medieşul Aurit, au fost descoperite cuptoare cu ajutorul cărora se prelucra fierul, dar asta e o altă poveste, tot din trecut.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite