Ce înseamnă să te doară în cot: explicaţia specialiştilor în gesturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Durerea în cot, la modul figurat, este o stare de spirit care indică relaxare, nepăsare. Durerea în cot la modul propriu poate indica un insucces sau o penalizare pentru anumite fapte pe care le-am făcut şi faţă de care psihicul nostrune atrage atenţia.

Coatele, ca parte integrată a corpului, reprezintă părţi de sprijin, asta pe lângă rolul primordial de articulare al braţelor. Pe lângă flexia braţelor, coatele sunt cel mai adesea folosite pentru a ancora braţele pe o suprafaţă plană. Una dintre cele mai des folosite poziţii este cea în care ne sprijinim capul în palme, iar coatele sunt sprijinite pe masă sau pe genunchi. Coatele mai sunt folosite de către oameni în replicile cunoscute unde cotul este folosit la modul figurat, respectiv „ ne doare în cot”. Această replică scoate în evidenţă o indiferenţă faţă de un subiect, faţă de o problemă pe care cineva o enunţă celui care foloseşte replica.

Durerea în cot la modul propriu are însă alte semnificaţii, în funcţie de cotul care te doare, fiecare dintre ele indicând o altă stare de spirit. Joseph Messinger explică în cartea sa, „ Dicţionar ilustrat al gesturilor”, semnificaţia fiecărui cot şi explică faptul că o durere la unul din coate înseamnă o atragere a atenţiei asupra a ceea ce el reprezintă.

„Cotul drept este, în principiu, sediul simbol al forţei de inerţie. O durere atipică resimţită în acest cot dezvăluie un refuz sau o incapacitate de a evolua. Cotul stâng este sediul mecanismelor de penalizare. Ceea ce mă duce cu gândul la faptul că acel cot nu ne doare niciodată fără motiv”, explică Messinger în cartea sa.

Prin urmare nici o durere în cot la modul propriu nu este un semn de bine, aceasta indicând o problemă, un disconfort psihologic al celui care resimte durerea, astfel încât durerea în cot la modul figurat este mult mai plăcută, în orice situaţie. 

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite