Anchetă extinsă în dosarul Govor. DNA a dispus urmărirea penală a senatorului Valer Marian, a prefectului judeţului şi a unui cunoscut om de afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Naţională Anticorupţie a publicat un comunicat de presă prin care se transmite extinderea urmăririi penale faţă de senatorul Valer Marian, prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram şi omul de afaceri Mirel Vlas. De asemenea, magistraţii Curţii Supreme au respins, cererea procurorilor anticorupţie de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Mircea Govor şi au dispus ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.

Azi DNA comunică faptul că ancheta în dosarului lui Mircea Govor a fost extinsă, fiind vizaţi de această dată şi Marian Valer, fost preşedinte al PSD Satu-Mare, Eugeniu Avram, prefect al judeţului Satu Mare şi Mirel Vlas, administrator al unei societăţi comerciale. Cei trei sunt suspectaţi de  complicitate la şantaj în formă agravată. Într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Direcţie Naţionale Anticorupţie, anchetatorii arată că: "În cursul lunii aprilie 2010, suspectul Vlas Mirel i-a solicitat inculpatului Govor Mircea Vasile să îl sprijine în legătură cu atribuirea unor lucrări publice în favoarea firmei sale.În acelaşi context, în perioada aprilie-mai 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra unei publicaţii cotidiene locale, în prezenţa lui Vlas Mirel, a ameninţat un avocat din Baroul Satu Mare că în ziarul respectiv vor apărea mai multe articole compromiţătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalităţii pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obţinut mai multe contracte de consultanţă juridică cu diferite entităţi publice. În continuare, inculpatul Govor Mircea Vasile i-a precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea suspectului Vlas Mirel să câştige mai multe licitaţii publice ce se aflau în derulare în acel moment şi care erau organizate de instituţii cu care firma avocatului avea contract de consultanţă juridică pe linia achiziţiilor publice. Această conduită a creat o stare de temere avocatului respectiv care, în final, a acceptat o solicitare alternativă formulată de Govor Mircea Vasile, respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăţi comerciale care câştigaseră o licitaţie privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea lui Vlas Mirel), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăţi controlate de inculpatului Govor Mircea Vasile. Acest fapt a avut ca şi consecinţă oprirea oricărui articol denigrator în publicaţia respectivă la adresa avocatului", arată anchetatorii. 

DNA mai arată că, în perioada noiembrie - decembrie 2010, Mircea Govor, beneficiind de ajutorul lui Marian Valer şi folosindu-se de influenţa pe care o aveau asupra aceleiaşi publicaţii, ar fi impus, prin intermediul redactorilor, declanşarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comună.

" În perioada iunie-iulie 2014, inculpatul Govor Mircea Vasile după ce, în cadrul unei conferinţe de presă, dar şi personal, i-a solicitat inspectorului şef al ITM Satu Mare să-şi dea demisia, şi-a folosit în acest sens autoritatea şi influenţa deţinute de calitatea de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic şi vicepreşedinte a Consiliului Judeţean Satu Mare, pe lângă prefectul judeţului, suspectul Avram Eugen, pentru a se dispune, în afara cadrului legal, efectuarea unui control la instituţia publică respectivă. Solicitarea a fost refuzată de inspectorul şef, motiv pentru care a fost demarată, la data de 23.06.2015, o acţiune de control", se arată în documentele anchetatorilor. 

Vă mai recomandăm:

Cum l-a salvat baronul Mircea Govor pe  liberalul Silaghi de la arestare: „Ai văzut, pe Ovidiu l-am salvat, l-am adus la PSD“

Cum funcţionau reţelele de trafic de influenţă, şantaj şi ameninţare ale baronului Mircea Govor, de la Satu Mare

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite