A fost prins sătmăreanul care şi-a omorât mama și apoi i-a dat foc
0Sătmăreanul care și-a ucis cu bestialitate mama, dându-i apoi foc, a fost prins azi-noapte în județul Bihor. Bărbatul și-a mărturist gestul abominabil spunând că și-a ucis mama pentru că urma să fie dat afară din casa pe care ar fi vrut să o moştenească singur.
Kiss Arpad (42 de ani) a fost reținut azi-noapte în județul Bihor, după ce, Poliția a dat publicități poza acestuia. „A fost găsit aseară, în jurul orei 23.00, în localitatea Tinca din județul Bihor. Preotul din localitate i-a văzut poza la televizor și a anunțat Poliția“, spune Constantin Taloş, inspectorul şef al IPJ Satu Mare. În jurul orei 5.30 acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare unde a fost audiat în această dimineață. „A fost adus la Parchet în această dimineață. Acesta și-a mărturist fapta. A primit mandat de reţinere şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare pe 29 de zile, urmând să fie judecat pentru omor calificat. Acesta riscă între 15 şi 25 de ani de închisoare “, afirmă Gabriela Pop, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Aceasta mai spune că, bărbatul a planificat crima.„ Îi pare rău pentru fapta sa, însă acesta a avut intenţia de a o omorî, nu a fost pur şi simplu o escaladare a unui scandal. Motivele sale sunt legate de casă. Pe de-o parte moştenirea acesteia, dar şi faptul că mama lui urma să închirieze locuinţa“, mai spune Gabriela Pop.
Mărul discordiei: o casă modestă
Familia sătmăreanului știa despre scandalurile pe care Kiss Arpad le avea cu mama sa, în privința moștenirii, o casă în valoare de circa 30.000 de euro. „Cei doi frați din America nu ar fi avut nevoie de bani, și cred că nici sora lui Ileana care locuiește în Satu Mare. El a vrut să îi rămână doar casa lui, sau să primească 20.000 de euro din vânzarea aceseia. Mama lui i-ar fi lăsat casa, însă nu a făcut acest lucru pentru că el ar fi vândut-o cu siguranță și ar fi ajuns pe stradă în câteva luni. Probabil de la asta s-au certat din nou, și uite unde s-a ajuns“, spune, Kiss Ildiko, nepoata femeii ucise. Sora lui Kiss Arpad, Ileana Șimon, este în continuare în stare de șoc. „Nu știu nimic, nu vreau să vorbesc“, a declarat plângând în hohote femeia care și-a pierdut ieri mama, ucisă chiar de fratele ei.
Omorâtă și incendiată
Kiss Klara (68 de ani) a fost găsită de polițiști, ieri dimineaţă, carbonizată. Aceasta a fost omorâtă în bătaie, apoi târâtă în curtea casei unde i s-a dat foc. Am văzut fum dimineața la ora 6.00, și am sunat poliția. Au găsit-o moartă în curtea casei iar fiul acesteia, Arpad, în vârstă de 42 de ani este de negăsit“, spune Rodica Szabo, una dintre vecine. „Cadavrul prezintă urme de lovituri, are piramida nazală spartă, iar pe corp sunt urme ale incendierii, mai ales în zona spatelui. În interiorul locuinței sunt urme de sânge într-o cameră și pe uși. Aceasta a fost târătă în curte unde, acoperită de câteva haine și o carpetă, i s-a dat foc. Casa nu a fost răvășită, iar în locuință nu a fost găsit fiul acesteia“, a declarat Gabriela Pop, procurorul de caz. „ Cei care îl cunosc pe fiul femeii găsite moarte spun chiar că Kiss Arpad urma să fie dat afară din casă. „El nu avea servici, și mai venea și pe la noi să ceară una alta. Știu că mama lui îl întreținea și a spus că îl va da afară din casă. Disperat că nu avea unde să meargă, probabil că el și-a omorât mama și a fugit“, spunea ieri Adrian Havrincea, un vecin.
Inadaptat social
Vecinii femeii mai spun că fiul ei împrumuta deseori sume de bani de la fraţii lui din Canada. „Klarika s-a plâns zilele trecute că a cerut iar bani de la sora lui iar aceasta i-a spus că mama lor e acasă şi să se împrumute de la ea. Se certau deseori dar nu ştiu ce să spun. Sunt şocat de cele întâmplate“, a spus vecinul femeii. Kiss Klara şi-a sărbătorit pe data de 2 iunie, alături de vecini, ziua de naştere. La începutul lunii iulie urma să plece din nou în Canada unde locuia de mai bine de 11 ani. Venise acasă cu bani să îşi renoveze locuinţa. Fiul ei, Arpad, suferă de nanism iar de câţiva ani îşi trata boala cu hormoni într-o clinică din Ungaria.
Trei crime în doar câteva zile
Joi 10 iunie, Ileana Șutac (74 de ani) a fost găsită ucisă cu 14 lovituri de cuțit în zona Lacului Cubic. Peins de polițiști, criminalul, Varga Iosif (42 de ani) s-a spânzurat cu un cearceaf în arestul Poliției. Cristian Huiban, (35 de ani), a fost găsit mort marţi în curtea casei sale de pe strada Octavian Goga. Peter Zorgo Tamas şi Makor Norbert Attila, și-au omorât în bătaie preietenul de pahar, care i-a găzdiut temporar, apoi l-au tâlhărit.























































