Salubritatea din Reşiţa a fost concesionată unor austrieci
0Municipalitatea a adus în oraş firme care să se ocupe de transport, dar şi de cimitire şi salubrizare. Preţurile pentru aceste servicii rămân aceleaşi, dar opreratorul a făcut unele schimbări la orele de ridicare ale gunoiului menajer.
Încă de la începutul acestei luni, pe străzi au putut fi văzute utilajele aproape noi ale noului administrator ce se ocupă cu salubritatea. Cei mai mulţi dintre reşiţeni sunt încântaţi de schimbare, dar sunt reţinuţi în ceea ce priveşte menţinerea preţului, valoare ce deocamdată a rămas aceeaşi ca şi până acum. „Cine ştie cât vor majora preţul pentru gunoi. Acum nu este un preţ foarte mare, dar nicio firmă nu vine dacă nu iasă în profit cu ceva“, spune Sonia Radu, de 30 de ani din Reşiţa.
Angajaţii au trecut pe noua firmă
În ceea ce priveşte lucrătorii serviciului, aceştia au fost angajaţi pe noua firmă, Brantner. „Cei care şi-au exprimat dorinţa de a lucra cu noi au fost angajaţi. Nici nu se punea problema să fie altfel, iar referitor la preţuri, acestea au fost păstrate atât pentru serviciul de salubritate cât şi cele pentru administrarea cimitirelor“, a declarat Alexandru Buţu, directorul general al Brantner Servicii Ecologice S.A. Singura modificare făcută până în momentul de faţă a fost cea de schimbare a orei de ridicare pentru gunoiul menajer. De la 1 iunie, utilajele ies pe traseu începând cu ora 04.00, în ideea de a termina treaba până la orele de trafic crescut.
Primăria mai are încă datorii la Prescom
În timp ce Societatea reşiţeană Prescom se află în insolvenţă, municipalitatea mai are de plătit câteva datorii. „Noi în prezent avem de recuperat aproximativ 5,4 milioane de lei de la Primăria Reşiţa şi alte 1,8 milioane de la asociaţiile de locatari din oraş”, a spus Gheorghe Marchiş, directorul societăţii reşiţene.























































