Protestatarul Mihai Orbulescu refuză să renunțe la greva foamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Orbulescu este în greva foamei dinainte de sărbătorile de iarnă şi refuză să renunţe la forma extremă de protest. Revoluţionarul Mihai Orbulescu a decis să intre în greva foamei din cauza modului în care sunt trataţi românii la ora actuală.

Pentru că a adoptat forma extremă de protest în urmă cu aproape două luni, fizicul său a început să cedeze. Până acum a slăbit 32 de kilograme. „Sunt îngrijorat de faptul că pierd masa musculară pe zi ce trece. Cu toate acestea, am refuzat trei internări în spital, pentru că doresc să fiu alături de semenii mei. Cred că reşiţenii vor reuşi să îi schimbe pe guvernanţi, dacă se ţin de mişcarile de protest”, a spus Mihai Orbulescu.


Bărbatul este hotărât să renunţe la greva foamei doar în anumite condiţii. „Mă simt rău, dar nu voi renunţa la această formă de protest până când Guvernul Boc nu îşi dă demisia. Iniţial, 73 de revoluţionari am intrat în greva foamei, cu mult înainte să înceapă protestele în România, dar din cauza sănătăţii precare am mai rămas 27. Nu renunţăm până nu-i vedem jos pe nenorociţii aceştia”, a spus Mihai Orbulescu.


Protestatarii îl susţin


Bărbatul are trei copii şi s-a remarcat la mişcările din 1989, apărând tipografia din Reşiţa. „Pe data de 21, Mihai Orbulescu a mobilizat mulţimea să iasă în stradă şi să scandeze lozinci împotriva sistemului comunist, iar în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 a apărat tipografia, alături de alţi tineri la vremea respectivă, cum ar fi Ştefan Ancea sau Constantin Braşoveanu”, a spus Dumitru Alexa, preşedintele ALRD Caraş-Severin. Reşiţenii care ies zilnic în stradă îl susţin pe reşiţean şi subiliază faptul că ţelul lor este comun: să ducă un trai mai bun.


În ce îi priveşte pe revoluţionari, deşi nu sunt de acord cu formele extreme de protest, sunt alături şi ei de Mihai Orbulescu, care a trezit chiar simpatie în rândul lor. „Să se înţeleagă foarte clar că niciunul dintre revoluţionarii care au ieşit în stradă nu protestează pentru că s-a tăiat indemnizaţia, ci pentru că ne declarăm, sincer, împotriva tuturor celor care au adus România la sapă de lemn şi aici ne referim inclusiv la partidele care au fost în trecut la guvernare”, a adăugat Dumitru Alexa, liderul revoluţionarilor cărăşeni.

Am refuzat trei internări în spital, pentru că doresc să fiu în centru, alături de reşiţeni
Mihai Orbulescu, protestatar

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite