PROFESORI DE NOTA ZECE: Profesoara Luminița Lațcu formează campioane
0Rezultatele fetelor sunt de excepţie, atunci când au parte de un profesor care le înţelege şi le ajută să ia premii multe. Tânăra Luminiţa Laţcu este un exemplu pentru micuţele gimnaste de Clubul Sportiv Reşiţa, pe care le coordonează. Ea nu a ezitat nici un minut în alegerea pe care a făcut-o.
După terminarea facultăţii a decis să descopere noi talente şi să le predea micilor gimnaste ce a învăţat. „Încerc să descopăr fete ambiţoase, care iubesc acest sport. De la terminarea facultăţii lucrez în cadrul Clubului Sportiv Şcolar din Reşiţa. Am bucuria să văd că fetiţele au şi rezulatate, una dintre sportive fiind chiar în lotul naţional”, a declarat Luminiţa, care ştie cel mai bine ce înseamnă să faci performanţă. Asta pentru că în 1994, a reuşit să oabţină locul întâi la toate probele. Tânăra profesoară a găsit metoda ei proprie să le motiveze pe fete, astfel că, le ademeneşte aşa cum ştie mai bine.
„De exemplu, cele mai mici dintre fetiţe cumpăr bomboane. Este o metodă de motivare foarte simplă. La gimnastică nu e deloc uşor, şi, la cea mai mică durere, multe dintre ele ar renunţa să mai vină în sala de antrenament. Aşa le fac viaţa mai frumoasă”, a povestit Luminiţa.
Rezultate de excepţie
Diana Văleanu este doar una dintre elevele care s-au impus în competiţiile naţionale şi ar putea chiar să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Londra. În plus, tânăra sportivă, care face parte şi din lotul naţional de gimnastică a reuşit să obţină locul întâi la individual compus, la toate obiectele. Şi alte eleve de-ale Luminiţei însă, cum ar fi Raluca Ungureanu sau Andrada Gherman, au reuşit să se remarce prin graţia lor la competiţiile de gimnastică ritmică.