Primarul Văliugului s-a încurcat în minciuni în timp ce a fost audiat de către instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Mocanu nu şi-a schimbat numai avocaţii care să-l apere în faţa instanţei, ci şi atitudinea. Dacă până la termenul precedent recunoştea că a luat bani murdari, dar cu intenţia de a-l păcăli pe investigatorul sub acoperire, acum neagă tot.

Pus în faţa unor probe indubitabile, edilul prins în flagrant a recunoscut de la început că a luat 3.000 de euro de la investigatorul sub acoperire, Robert Dinu. În momentul în care a cerut instanţei să-l eliberere sub control judiciar şi-a recunoscut vinovăţia şi a anunţat că va uza de prevederile art.320 indice 1 din Codul Penal, care prevede reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul însuşirii faptelor aşa cum sunt ele prezentate în rechizitoriu. Mocanu şi-a schimbat însă apărătorii şi, odată cu ei, şi atitudinea în faţa instanţei.


    Primarul Văliugului nu mai recunoaşte că suma de 3.000 de euro reprezenta doar un avans din cei 5.700 pe care urma să-i primească de la investigatorul Robert Dinu pentru că aranja ca acesta să fie câştigătorul unei licitaţii pentru concesionarea a trei parcele de pământ la Văliug. “Eu am o firmă care a curăţat acel teren, la preţul de un euro pentru fiecare metro pătrat. Nu am săvârşit nicio faptă de corupţie.Singur mea greşeală este că nu am tăiat factură. Nu i-am promis că voi interveni pe lângă consilierii locali, dar i-am spus că nu cred să fie probleme”, a mărturisit Marius Mocanu în faţa judecătorilor de la Tribunalul Caraş-Severin. Instanţa i-a atras atenţia că mărturia lui de acum este total diferită de cea din momentul în care cerea să fie eliberat condiţionat. Mocanu a avut şi de această dată replică. “Atunci am declarat că am primit cei 3.000 de euro, nu şi că acei bani erau pentru a aranja licitaţia”, a spus Mocanu. La următorul termen, la 9 iunie, primarul va prezenta doi martori care să demonstreze instanţei că acesta nu poate fi bănuit de acte de corupţie. Odată cu ei vine însă şi investigatorul sub acoperire.  

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite