Povestea răchiei din Banatul de Munte. Cum a ajuns băutura gugulanilor să rivalizeze pălinca din Ardeal

Publicat: 09.09.2020 06:00

Ultima actualizare: 02.08.2022 20:14

Producătorii de răchie din zona Caraşului au dat drumul la cazane, iar licoarea se strânge deja în damigene în aşteptarea celui mai mare festival al răchiei din Banatul de Munte, care se ţine anual la Herculane. Organizarea e încă incertă, dar gospodarul se pregăteşte temeinic, orice ar fi.

Zona Banatului de Munte este recunoscută pentru răchia care se produce aici. Mândri foc, căzănarii spun că răchia lor nu trebuie comparată şi confundată cu pălinca din Ardeal. Aici se face o răchie mai moale, de 30-40 de grade alcool, plăcută la gust, care poate fi consumată fără să te ardă pe gât.

Istoricul Adrian Ardeţ explică de ce zona - care încă aşteaptă unda verde pentru organizarea celui mai mare festival al răchiei, la Herculane - este recunoscută din vechime pentru răchie.

„Austriecii, când au venit în Banat, au văzut că locuitorii aveau o băutură făcută din prune. Chiar este descrisă o luptă dintre austrieci şi turci după care localnicii s-au îmbătat cu o licoare care e descrisă ca fiind făcută din fructe de pădure, de pe dealuri - adică din prune. Asta se întâmpla undeva în perioada 1783-1788, pe Valea Timişului, pe la Slatina Timiş, pe Câmpul Fomii“, relatează Ardeţ.

Gradele răchiei de Banat

În Caraş-Severin sunt sute de cazane comune care încă mai funcţionează. Primarul comunei Fârliug, Ioan Borduz, care este fiu de căzănar, a înfiinţat în urmă cu mai bine de zece ani o asociaţie a producătorilor de răchie prin care a încercat să promoveze produsele din zona Văii Pogănişului.

„Am încercat să facem o treabă organizată, să facem proiecte, o distilerie am vrut la Caransebeş, să înregistrăm produsele. Dar nu am reuşit, pentru că fiecare face răchia cum îi place, aici, în zonă. Unul o face de 30 de grade, altu’ de 35 şi atunci a fost foarte greu să ajungem la o reţetă comună“, spune Borduz.

Despre tradiţia răchiei, primarul-căzănar spune că cei mai mulţi dintre producători au moştenit secretele de la părinţi şi de la bunici.

„Eu am făcut răchie de la 16 ani. Tatăl meu a cumpărat un cazan, făcut de un mare specialist, ţigan, care cu asta se ocupa, Şandor se numea. La răchie contează solul din care cresc prunii, apoi soiul de prune. Cele timpurii care se coc până la jumătatea lunii iulie sunt cele mai bune şi productive. Dacă sunt foarte multe ploi, prunele se coc forţat şi nu conţin foarte multă zaharoză şi atunci unii mai completează cu zahăr, care nu strică cu nimic. Expunerea la soare are un rol determinant, dacă de dimineaţa până la seara bate soarele în pruni e foarte bine. Contează şi butoaiele în care se ţine ţuica, cele mai bune sunt cele de dud sau de cireş, care scot elementele nocive“, arată Borduz.

Edilul din Fârliug povesteşte că în ultimii ani răchia a crescut în grad, dar tot nu se compară cu pălinca din Ardeal. „În zona noastră începe de la 32 de grade, până pe la 40. În ultimii ani, oamenii au mai început să facă şi răchie prefiartă, o bagă şi a doua oară în cazan şi iese la 60 de grade“, arată Borduz.

„Rachiul bate orice coniac franţuzesc”

Bucătarul Ioan Mihai, uica („unchiul“) Mihai, foarte cunoscut în zona Banatului pentru târgurile la care a participat în ultimii 30 de ani, este un bun cunoscător al răchiei din zonă - ca producător şi consumator.

„Răchia din Banatul Montan o găseşti şi pe Valea Timişului începând de la Caransebeş până la Herculane în aşa numita zonă a Gugulanilor, precum şi pe Valea Bistrei spre Oţelul Roşu. Aici cresc trei soiuri de pruni aclimatizaţi de generaţii. Unele, cele de vară, dau o răchie mai slabă şi nu de tărie grozavă, dar cu iz curat şi aromă. Se culeg de pe jos, atunci când ele, de coapte ce sunt, cad de pe cracă şi sunt adunate cu degetele în coşărci, apoi vin deşertate în căruţa cu loitre de scândură şi duse să fie puse la fermentat în căzi mari, înalte de doi metri şi largi la gură de alţi doi metri. Unele dintre aceste căzi măsoară şi cinci mii de litri şi prunele stau acolo să fermenteze nişte săptămâni bune. Aici stă ştiinţa căzănarului, să înţeleagă sigur când e momentul ca această comină de prune fermentate să fie trecută în cazanul de distilare“, explică uica Mihai.

Răchia trebuie să stea aşezată în butoaie la odihnă, ca să se limpezească şi să îşi definească aromele. Cunoscătorii sunt de părere că un rachiu bun, prelucrat cu pricepere şi bine conservat doi ani în butoi, bate orice coniac franţuzesc.