Posturi deblocate prea târziu, pentru că medicii au luat drumul străinătății

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După incendiul de la maternitatea Giulești, Ministerul Sănătății a luat decizia să deblocheze posturile de la unitățile spitalicești. În criză de medici, Spitalul Județean Reșița a primit patru posturi de doctori, dar singura problemă este că nu are cine să le ocupe.



Circa 20 de medici din Caraș-Severin au depus cerere la Colegiul Medicilor că vor să plece în străinătate, pentru că sunt nemulțumiți de salarii și condițiile de lucru. Nemulțumiți de veniturile mici pe care le câștigă în sistemul sanitar, tot mai mulți medici reşițeni abandonează sistemul de stat sau chiar pe cel privat din Reşița și pleacă în străinătate, ca să își câștige existența. Hari Hermann, de 32 de ani, este medic stomatolog din 2003 şi este unul dintre specialiştii care s-au hotărât să părăsească ţara pentru a-şi practica meseria peste hotare. A ales să plece pentru că spune că are şanse mai mari de realizare peste hotare. „Acolo, am mai multe şanse de realizare atât profesionale, cât şi financiare. În ţară, însă chiar dacă este de muncă, aproape 50 la sută din venituri le dai la stat. Toate preţurile au crescut. Voi pleca eu luna aceasta şi apoi îmi voi lua şi familia”, a spus stomatologul. Nu doar tânărul medic şi-a exprimat dorinţa de a pleca peste hotare. Mulţi doctori şi-au depus actele pentru a pleca în străinătate. „Sunt colegii care îşi îndeplinesc formele legale pentru a pleca. Însă nu toţi cei care îşi depun actele pleacă cu adevărat”, a spus Gavril Soran, preşedintele Colegiului Medicilor din Caraş- Severin. De la începutul anului și până în prezent, la Colegiul din Caraş, 17 medici şi-au depus actele pentru eliberarea unui certificat necesar întocmirii dosarului pentru muncă în străinătate.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite