Poliţiştii din Herculane au scris zeci de amenzi, în timp ce yoghinii s-au integrat în absolut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Goana nebună a şoferilor pe DN 6 s-a terminat ieri, cu o mulţime de amenzi, puncte de penalizare şi permise suspendate. Tot răul spre bine, deoarece în intervalul de timp în care traficul a fost supravegheat de poliţişti nu a fost înregistrat niciun accident.

Yoghinii lui Bivolaru au captat atenţia tuturor cu celebrele lor spirale de pe Platoul Coronini din Băile Herculane. Mai puţin a poliţiştilor rutieri, care au avut serios de scris la procese verbale după ce au ieşit pe DN 6 pentru a supraveghea traficul. “Am desfăşurat o acţiune pe DN 6, unde s-au înregistrat în ultima vreme două accidente mortale. În numai câteva ore au fost aplicate nu mai puţin de 49 de sancţiuni, dintre care 45 pentru nerespectarea regimului de viteză. Tot din cauza vitezei au fost reţinute patru permise”, a precizat Ştefan Radu, împuternicit ca şef al Poliţiei Băile Herculane. 


    De remarcat că, în timpul acţiunii rutieriştilor, nu a avut niciun eveniment rutier pe sectorul de drum supravegheat de aceştia. Nu la fel s-a întâmplat în noaptea de 1 mai, când mai multe persoane au ajuns la Urgenţe după ce şoferul unui autoturism a încercat să evite un cauciuc aflat pe mijlocul drumului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite