Pakistanezul Tahir Mahmood a învăţat să fie român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Venit în oraş pentru a studia la facultate, Tahir a ajuns să îndrăgească oraşul de pe Bârzava. Student la master, tânărul se implică în multe activităţi şi speră să-şi deschidă într-o zi propria afacere în Reşiţa. Tahir Mahmood a venit în România în anul 2006 şi după aproape un an în care a învăţat limba română la Universitatea de Vest din Timişoara a ales să se mute la Reşiţa.

 Tahir spune că a plecat din Pakistan pentru că şi-a dorit să vadă cum se trăieşte şi în alte ţări, iar ofertele de studiu din România i s-au părut atractive. „Mi-am dorit să călătoresc şi am vrut să urmez o facultate, iar după ce am studiat mai multe oferte, am decis să vin în România“, a povestit Tahir.

Din anul 2006 locuieşte în căminul studenţesc al Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, unde a urmat cursurile Facultăţii de Informatică Industrială, iar acum s-a înscris la master. „Profilul mi s-a părut interesant, iar după terminarea facultăţii am vrut să fac master. La facultate am avut parte de profesori extraordinari care m-au ajutat ori de câte ori am avut nevoie“, a mai spus tânărul.

Vrea să se stabilească aici

Tahir spune că abia aşteaptă să primească cetăţenia română, iar oraşul în care vrea să locuiască este Reşiţa. „Îmi plac împrejurimile oraşului. Am fost la Trei Ape, pe Semenic, sunt peisaje foarte frumoase şi de aceea mă duc în Pakistan doar ca să-mi vizitez părinţii şi nimic mai mult“, a recunoscut tânărul.  Lui Tahir îi place foarte mult în România din mai multe motive. Spune că aici oamenii sunt foarte primitori, amabili şi într-un timp scurt a ajuns să-şi facă o mulţime de prieteni.

Reşiţa i se pare un oraş liniştit şi visează ca într-o bună zi să-şi deschidă propria afacere. „Deocamdată aştept să-mi termin studiile şi apoi mă gândesc ce o să fac mai departe. Anul viitor sper să obţin cetăţenia română“, a mai spus Tahir.

În timpul liber lucrează la o pizzerie


Lui Tahir i-a plăcut de mic copil gastronomia. Tocmai de aceea în timpul liber s-a angajat la una dintre pizzeriile din centrul oraşului. Mai mult decât atât, pentru că este un tip sociabil, atunci când bucătarii cantinei studenţeşti îi cer ajutorul, Tahir nu refuză niciodată să îi sprijine atât cât poate.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite