Morile de apă de pe Clisura Dunării, magnet pentru turişti. Asociaţiile de profil fac eforturi pentru reabilitarea lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştii străini sunt fascinaţi de morile de apă din Banat/ Foto Acasă în Banat
Turiştii străini sunt fascinaţi de morile de apă din Banat/ Foto Acasă în Banat

Banatul Montan deţine un număr mare de mori de apă. Conform unei inventarieri făcute de Asociaţia „Acasă în Banat“, anul trecut, în această regiune a ţării există 243 de mori.

Cele mai cunoscute mori de apă din Banat se află la Rudăria (Eftimie-Murgu), în Caraş-Severin, însă în Munţii Banatului mai pot fi găsite astfel de mori şi în alte localităţi. Echipa celor de la „Acasă în Banat“ a delimitat şase regiuni cu mori funcţionale: Valea Almăjului, Clisura Dunării, Băile Herculane - Cornereva, Caransebeş - Valea Timişului, Oraviţa - Valea Caraşului, Reşiţa şi împrejurimi.

Astăzi, vă facem cunoştinţă cu morile din Clisura Dunării, acolo unde Asociaţia Turistică Dunărea Moldova Nouă şi Centru Naţional de Informare Turistică Moldova Nouă încearcă să creeze trasee turistice care să includă şi morile de apă.

Morile de apă din Clisura Dunării au o vechime de peste 100 de ani. Cele mai multe, 23, se află la Sicheviţa, însă dintre acestea doar vreo cinci mai sunt funcţionale. Mai găsim mori şi la Gârnic şi Coronini. Conform celor  de la "Acasă în Banat“, în total sunt 56 de mori de apă în localităţile cărăşene de la Dunăre. Dintre ele, 12 sunt încă în funcţiune, 14 sunt oprite şi 30 nu mai sunt funcţionale.

Turiştii, impresionaţi de morile de apă

Corneliu Martin, preşedintele Asociaţiei Dunărea Moldova Nouă, spune că cea mai accesibilă pentru turişti este moara Cracul Botului, fiind şi una dintre cele mai bine păstrate din morile funcţionale.

"Locul unde merg cel mai des cu turiştii este o moară de la Sicheviţa, Cracul Botului. Aici, oamenii au înţeles şi ce înseamnă promovarea turistică, sunt foarte primitori, organizează evenimente, mese festive, cu produse bănăţene, celebra coleaşă, cum i se spune la noi la mămăligă. Aici se face din cucuruz alb. Au şi o fermă mare unde turiştii pot să vadă cum se mulg vacile, cum se fac laptele bătut şi untul. Turiştii sunt foarte impresionaţi de ceea ce văd aici, mai ales turiştii străini", spune Corneliu Martin, care crede că morile de apă sunt o adevărată comoară pentru turismul din Clisura Dunării, cu condiţia ca proprietarii să înţeleagă acest lucru şi să se implice în această activitate.

Proiect de reabilitare a morilor

Tinerii de la Asociaţia "Acasă în Banat" desfăşoară chiar în această perioadă o acţiune de reabilitare a acestor mori chiar în Clisura Dunării. Prin proiectul „Salvăm Morile de Apă”, zece astfel de construcţii arhaice de morărit vor fi reabilitate cu ajutorul Fundaţiei Orange şi a altor voluntari.

”Recondiţionarea morilor de apă va ajuta ca acest obicei străvechi al măcinatului la moara de apă să se păstreze. Ne propunem ca aceste obiective să devină puncte importante de atracţie turistică. Făina măcinată la moara de apă poate deveni un adevărat brand al Banatului, un promotor al gastronomiei locale, sustenabile. Sperăm că prin proiectul nostru, vom oferi un exemplu pentru alte comunităţi locale să se mobilizeze şi să reabiliteze propriile mori de apă”, a declarat Radu Trifan, preşedinte Asociaţia Acasă în Banat.

”Am selectat acest proiect în cadrul concursului de finanţare „Susţine un ONG” înainte de declanşarea pandemiei care a oprit lumea în loc. Pe parcursul acestui „lockdown” mondial, oamenii au redescoperit plăcerea coacerii pâinii în casă, un trend ce a epuizat tot stocul de făină artizanală din Europa. Ne bucurăm că prin acest proiect vom putea repune în funcţiune vechile mori din Banat şi să reînviem tradiţii locale care, iată, se redovedesc actuale”, a declarat Amalia Fodor, Director Fundaţia Orange.

Primele patru mori de apă au intrat în reabilitare chiar la sfârşitul săptămânii trecute, la Gârnic, judeţul Caraş-Severin. Voluntarii repară acoperişurile, fundaţiile, podeţele şi potecile, vor curăţa ierugile (canalele de aducţiune a apei), vor ecologiza albia râului Cameniţa şi vor face mici amenajări pentru a încuraja turiştii să viziteze morile.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Miei „în brucă” în satul morilor de apă, aproape de Cascada Bigăr. Obiceiul de sute de ani care refuză să moară

Obiectivul turistic ascuns lângă cascada Bigăr: morile de apă de la Rudăria macină făină de peste un secol

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite