FOTO Miei „în brucă” în satul morilor de apă, aproape de Cascada Bigăr. Obiceiul de sute de ani care refuză să moară

Renumită pentru morile de apă cu ciutură, comuna Eftimie Murgu (Rudăria, după denumirea veche), localitate aflată la 30 de km de Cascada Bigăr, păstrează un obicei vechi de sute de ani: măsuratul oilor. Chiar dacă numărul animalelor din localitate a scăzut, tradiţia se păstrează. Meniul obligatoriu la sărbătoare: miel proţap, „în brucă”, aşa cum spun localnicii.

Organizat o dată pe an, „smâlzul” sau măsuratul oilor, a avut loc la Eftimie Murgu (Caraş – Severin) în weekend-ul care a trecut. Cunoscută pentru morile sale de apă care se întind de-a lungul râului care străbate localitatea, comuna Eftimie Murgu le-ar putea oferi turiştilor, în anii următori, şi o experienţă unică: „smâlzul”. Organizat în fiecare primăvară, la o săptămână după urcarea oilor la munte, „smâlzul” este ziua în care localnicii care se asociază în stâne pentru îngrijirea oilor pe timpul verii măsoară laptele pe care îl dau oile fiecăruia dintre ei, astfel încât să ştie fiecare „ortac” câtă brânză trebuie să ia pe timpul verii.

Profesor de istorie, primarul din Eftimie Murgu, Mihai Vlădia, a explicat în ce constă obiceiul şi cum se organizează el:

După perioada de iernare oile sunt duse în munte unde vor rămâne pentru toată perioada de primăvară-vară-toamnă. Aici, în Munţii Almăjului, sunt păstrate în proprietatea familiilor de rudăreni, 18 stâne de oi (strungi în termen local), fiecare strungă fiind o asociaţie (ortăcie) a 15-20 familii, dreptul de moştenire şi folosinţă fiind transmis din tată în fiu.

Fiecare dintre aceste strungi poartă denumirea locului unde a fost amplasată (Târsâtură, Măncincrac, Curmulice, Marinovacea, Rătchinecea, Pregheda, Vrăpcioanea) sau numele unor familii mai înstărite (Strunga lui Mitogii, strunga lui Iencea, Strunga lui Suroni, Vrăpcioanea lui Brusu). Păstrând o reţetă tradiţională transmisă din generaţie în generaţie, din laptele oilor se prepară o brânză dintre cele mai gustoase, fiecărui membru dintre cei 15-20 membrii (ortaci) ai stânei revenindu-i o anumită cantitate în funcţie de numărul de oi şi de laptele obţinut.

La fiecare stână se poate observa îndemânarea localnicilor la construcţiile din lemn. Din trunchiuri de lemn de fag (bârne) este construită coliba mare, locul de adăpost al îngrijitorilor (păcurarii), apoi coliba mică unde se prepară brânza, săciul de zi şi de noapte precum şi zăvada care sunt adăpostul animalelor.

Organizarea şi conducerea acestor stâne de oi, în toate aspectele – întreţinerea construcţiilor, păzirea oilor, împărţirea cantităţii de lapte şi brânză, reprezintă adevărate ritualuri păstrate cu sfinţenie şi astăzi la fel ca în vremuri de mult apuse. Totul este învăluit într-o adevărată aură de arhaism.

Dintre multele tradiţii cu iz mioritic amintim doar pe cea care are în vedere măsurarea cantităţii de lapte obţinută de către fiecare proprietar în parte, obicei denumit smâlzul oilor. După aproximativ o săptămână de la urcarea oilor la munte, eveniment ce are loc la mijlocul lunii aprilie, ţinând cont şi de dezvoltarea vegetaţiei ierboase, are loc desfăşurarea aceastei tradiţii care stârneşte multă pasiune, bucurie, extaz, începând cu cei mai mici şi până la cei mai în vârstă.

Este datina preluată din bătrâni la care participă nu doar locuitorii comunei Rudăria. Fiecare familie proprietară de oi are satisfacţia de a fi onorată cu prezenţa prietenilor de aproape sau mai de departe, în ultima vreme numeroşi străini vin să ia parte la acest eveniment, pentru ei extraordinar. De asemenea nu lipsesc fiii satului stabiliţi fie la oraş fie în străinătate, aceştia se întorc la origini cu ocazia acestei originale tradiţii având origini în vremuri depărtate.

În dimineaţa zilei respective, începând cu ora 7, centrul comunei este în fierbere, pruncii zvăpăiaţi abia ţinuţi de mână de către părinţi, adulţii preocupaţi încă de stabilirea ultimelor detalii, bătrânii, singurii liniştiţi, musafirii veniţi de departe, toţi pregătiţi a se deplasa către stânele de oi. Între orele 9 şi 10 întreaga suflare este în inima muntelui. După cântărirea cantităţii de lapte a fiecărui membru, are loc servirea mielului fript la proţap, urda şi caşul proaspăt la tigaie precum şi mămăliga făcută din făina măcinată la moară în noapte cu lună plină. După toate acestea, toţi „ortacii” înveseliţi cu un pahar de răchie întind o horă pe poiană, cu strigăte de belşug şi prosperitate în rodul animalelor.