UE pregătește un „Schengen militar” pentru a accelera deplasarea trupelor și armamentului în fața amenințării ruse
0Uniunea Europeană lucrează la un plan ambițios pentru a permite deplasarea rapidă a trupelor, armelor și echipamentelor pe întreg continentul, în eventualitatea unui conflict cu Rusia. Inițiativa, pe care oficialii de la Bruxelles o numesc deja „Schengen militar”, urmărește să elimine obstacolele birocratice și să creeze o infrastructură unitară de transport militar în interiorul blocului comunitar.

Comisia Europeană urmează să prezinte propunerea pe 19 noiembrie, în cadrul unui pachet dedicat „mobilității militare” – concept care definește capacitatea Europei de a-și mișca rapid trupele și resursele de apărare, fără întârzieri administrative. Documentul, obținut de postul polonez RMF FM, include atât propuneri legislative noi, cât și actualizări privind proiectele aflate deja în derulare.
Un „Schengen” pentru armate
Ideea este inspirată de spațiul Schengen, care permite libera circulație a cetățenilor europeni fără controale la frontieră. Într-un format similar, „Schengenul militar” ar urma să creeze un sistem prin care convoaiele armate să poată traversa granițele statelor membre fără obstacole birocratice – sprijinite de reguli armonizate, drumuri și linii feroviare adaptate transportului greu, precum și de o rețea de porturi și aeroporturi pregătite pentru uz militar.
În prezent, multe poduri și tuneluri europene nu pot susține greutatea tancurilor moderne, iar obținerea autorizațiilor de tranzit poate dura zile întregi. „Mutarea tancurilor din vestul Europei către flancul estic poate însemna, la propriu, să rămână blocate în tuneluri sau să aștepte hârtii de trecere”, a explicat eurodeputatul Dariusz Joński, membru al Comisiei pentru Apărare din Parlamentul European.
Cum vrea Bruxelles-ul să taie din birocrație
Planul Comisiei prevede întărirea infrastructurii strategice – poduri, căi ferate, coridoare de transport –, dar și digitalizarea procedurilor vamale și logistice pentru transportul militar. Un „cadru de urgență” ar urma să permită mișcări rapide în situații de criză, fără a mai depinde de aprobări naționale succesive.
Printre propuneri se află și crearea unei „flote de solidaritate”: un fond comun de vagoane, locomotive și echipamente feroviare care să poată fi folosite imediat pentru transporturi militare transfrontaliere. În paralel, Comisia intenționează să introducă noi măsuri de securitate pentru protejarea infrastructurii critice – de la linii de cale ferată la porturi – împotriva sabotajului sau atacurilor cibernetice.
Europa se pregătește în timp ce Washingtonul ezită
Proiectul vine într-un moment de incertitudine tot mai mare privind angajamentul Statelor Unite față de apărarea Europei de Est. În Washington, unii oficiali din noua administrație republicană au pus sub semnul întrebării amploarea sprijinului militar pentru Ucraina, iar retragerea unei brigăzi americane din România a alimentat îngrijorările aliaților de pe flancul estic al NATO.
„De fiecare dată când Washingtonul ezită, Moscova testează linia roșie”, a declarat un diplomat european pentru Kyiv Post. „Dacă SUA fac un pas înapoi, Rusia ocupă imediat spațiul lăsat liber.”
Țări precum Polonia, România și statele baltice privesc cu îngrijorare mesajele contradictorii venite dinspre Pentagon, considerându-le un posibil semn al unei retrageri treptate a Americii din regiune. „A spune că Rusia este o amenințare nu mai înseamnă mare lucru dacă Washingtonul nu are o strategie clară”, a comentat un oficial european de la Bruxelles.
Coordonare cu NATO
Oficialii europeni subliniază că noul plan va fi elaborat în strânsă coordonare cu NATO, pentru a evita suprapunerile și pentru a asigura compatibilitatea dintre infrastructura și planificarea logistică a celor două structuri. Polonia, aflată în prima linie a apărării europene, a cerut în mod explicit ca „Schengenul militar” să fie integrat în sistemul de planificare al Alianței Nord-Atlantice.























































