Obiectivul turistic ascuns lângă cascada Bigăr: morile de apă de la Rudăria macină făină de peste un secol
0
În Caraş-Severin, pe Valea Almăjului, nu departe de celebra cascadă Bigăr, un alt obiectiv atrage numeroşi turişti, chiar dacă nu este la fel de cunoscut. Aici se află cel mai mare complex de mori din România, format din 22 de mori de apă
Eftimie Murgu (Caraş-Severin) este o comună formată dintr-o singură localitate şi s-a numit Rudăria până în 1970, când, prin decret, Partidul Comunist Român i-a adus un omagiu revoluţionarului paşoptist Eftimie Murgu, la comemorarea unui secol de la trecerea sa în nefiinţă. Pentru că s-au mândrit că în satul lor s-a născut o asemenea personalitate, localnicii au păstrat numele şi după Revoluţie, însă dacă îi întrebi pe cei mai mulţi de unde sunt, majoritatea spun că din Rudăria.
Numele vechi al localităţii vine chiar de la pârâul Rudărica, cel care o străbate de la un capăt la celălalt şi pe care sunt amplasate 22 de mori cu ciutură. La sfârşitul anilor 1800, în zonă funcţionau 50 de mori de apă. În anii ’90, morile se aflau într-o stare avansată de degradare, însă Muzeul Naţional „Astra Sibiu“ le-a refăcut în totalitate la începutul anilor 2000, după ce a obţinut o finanţare europeană.
Satul cu morile de apă se află la 13 kilometri de Bozovici şi la 46 de kilometri de Anina, pe un drum acceptabil în mare parte. Cei şapte kilometri, de la drumul judeţean până la intrarea în sat, sunt însă un dezastru: mii de gropi pe care nu ai cum să le ocoleşti cu maşina. E un altfel de bun-venit pentru turistul care vrea să vadă frumuseţile zonei. La viteza cu care eşti obligat să mergi, cu siguranţă ai timp să admiri şi peisajele de jur-împrejur. În sat, gropile se mai răresc şi chiar dispar acolo unde încep morile, semn că totuşi cineva s-a gândit că nu se cade să-ţi întâmpini oaspeţii cu drumurile sparte.
Pe cei mai mulţi dintre localnici, femei şi bărbaţi în vârstă, îi poţi vedea aşezaţi pe băncile din faţa caselor, aşteptând parcă pe cineva cu care să-şi depene amintirile. Poveştile despre Rudăria şi morile ei sunt nenumărate. De la inundaţiile din ’55, atunci când din cele 50 de mori au mai rămas doar 22, până în zilele noastre, când oamenii se plâng de politicieni şi de cât de greu e în România. „Dacă sunteţi de la ziar, de ce nu scrieţi acolo de politicienii aştia hoţi, că au furat ţara?“, ne aruncă o vorbă un bărbat dintr-un grup de oameni care stau pe o bancă, pe marginea drumului.
Satul cu legende
Oamenii de aici sunt obişnuiţi cu turiştii şi cu ziariştii. În mare parte, îi lasă indiferenţi faptul că satul lor e atât de vizitat. Ar fi vrut să aibă şi ei un câştig din celebritatea morilor, nu doar „fala“. Încet-încet, legăm un dialog şi aflăm tot felul de poveşti despre cum s-au construit morile, dar şi câteva legende locale.
De exemplu, se spune că pe aceste meleaguri trăiau doi tineri care se iubeau foarte tare, dar părinţii băiatului se împotriveau ca fata să se căsătorească cu el, pentru că era foarte săracă. Femeile din familia lui au vrut să-l facă pe băiat să nu o mai iubească şi au mers la o femeie care făcea vrăji la una dintre mori, care mai există şi astăzi şi se numeşte „Îndărătnica“, fiind singura la care roata se învârte invers sensului acelor de ceas. Când a auzit ce-au făcut părinţii lui, băiatul a furat-o pe fată de acasă şi a fugit cu ea în munţi. Acolo ar fi întâlnit o altă vrăjitoare pe care ar fi rugat-o să-i ajute să fie mereu împreună. Vrăjitoarea a acceptat şi pe el l-a transformat în cireş, iar pe ea – în mierlă. Aşa că, spun localnicii, dacă în călătoria voastră în zonă, pe Valea Almăjului, o să vedeţi o mierlă într-un cireş, să ştiţi că despre ei e vorba. O altă legendă spune că, dacă adormi în moara «Îndărătnica», te trezeşti dimineaţa mult mai tânăr, pentru că roata care se întoarce invers îţi întoarce anii.
Doar 15 mori mai funcţionează
Turiştii care vin la Rudăria zăbovesc preţ de câteva zeci de minute, până văd o parte din mori. „Le mai vând vecinii făină şi ţuică, mai fac un ban“, spune Dănuţ Martin, fierarul satului, care ne şi însoţeşte într-o plimbare pe la cele 22 de mori.
„Eu m-am născut cu ele şi, iacă, am trecut de 60 de ani. Îmi aduc aminte că veneam cu tata la măcinat, moara noastră e mai jos în sat, şi pe vremea aia era mult peşte pe râu, dar nu ne lăsau pădurarii să-l prindem. Dacă te găseau cu peşte, puteai să ajungi la puşcărie. Tata băga la măcinat şi mă trimitea pe mine să stau de pază la şosea. Avea un coş de nuiele şi-l punea aici, unde trece apa să învârtă roata. Îl scotea plin cu peşte, pe care îl ascundeam şi îl duceam acasă, de-l mâncam cu coleaşă (n.r. – mămăligă) făcută din făina de la moară“, îşi aminteşte fierarul.
Bărbatul nu este prea optimist în legătură cu morile. Spune că nu o să o mai ducă mult. Pe tot şirul, de la „Moara cu Tunel“ până la „Moara din Ţarină“, din cele 22, mai funcţionează doar 15. „S-au pus de la primărie şi le-au reparat, dar nu s-au priceput. Uite cum curge apa printre lemne. Păi apa trebuie să se strângă în iaz, nu are voie să se scurgă prin baraj. Ca să poţi să-i dai drumu’ pe canalul ăsta şi să învârtă roata asta, care îi fixată într-o băuţă, o piatră de cremene. Când ea se învârte, întoarce şi piatra de moară de sus, care macină seminţele de porumb, de orz sau ce vrei să macini. Acu’ se mai macină doar pentru porci, că ne-am domnit, cumpărăm totul de la oraş nu mai mâncăm mămăligă“, spune Martin.
Ne povesteşte că o parte dintre roţile morilor le-a făcut chiar el, din fier, pentru a le înlocui pe cele vechi, deteriorate. „Înainte erau roţi de lemn, făcute de cei mai buni meseriaşi din sat. Aşa lucrau, că se adunau mai mulţi şi făceau o moară. Unul singur era şeful morii, cel care a contribuit cel mai mult. El avea grijă ca moara să funcţioneze cum trebuie şi făcea programarea rândaşilor, adică fiecare venea la moară doar cu programare. De la şeful morii se trag şi numele pe care le-au primit“, spune fierarul. Aşa găsim moara Popascu, Bâţolea, Viloaea, Frizoanea, Roşoanea şi Trăiloanea, toate purtând porecla celor care le poartă şi astăzi de grijă.
De la Bigăr, la mori
La una dintre mori îl întâlnim şi pe Duşan, un român din Serbia venit în vizită. „Am fost să vedem Cascada Bigăr şi ne-a spus cineva despre mori. Eu mai auzisem de ele, dar nu ştiam exact unde sunt. Sunt foarte frumoase, dar e păcat că nu e nimeni să le pună în funcţiune, să vedem şi noi cum merg“, spune turistul, care ne arată în maşină o pungă cumpărată de la o femeie din sat. „E foarte dulce. Am gustat din ea. O să fac mămăligă când ajugem acasă“, povesteşte românul din Serbia.
Complexul de la Rudăria este cel mai mare parc cu mori de apă din România şi din sud-estul Europei şi se întinde pe 3 kilometri. Morile sunt funcţionale, dar asta nu înseamnă că dacă vizitaţi zona o să le şi vedeţi funcţionând. Ele pot fi vizitate, mecanismele lor pot fi admirate, dar morile vor măcina făină doar dacă în ziua respectivă localnicii care le folosesc vor avea nevoie de ele.
Dacă vă faceţi planuri să vizitaţi Valea Almăjului (zona în care se află şi morile de apă, şi cascada Bigăr), nu veţi regreta. Cheile Rudăriei fac parte dintr-o arie protejată şi sunt extrem de frumoase: pe lângă zecile de căderi de apă şi stâncile deosebite din zonă, mai puteţi admira o imensă pădure de liliac. Când liliacul dă în floare, mirosul său inundă toată valea Rudăriei, iar localnicii lasă geamurile deschise să le intre parfumul în case.
Se încarcă comentariile...
