Jandarmii iau cu asalt centrele de donare de sânge din județ. Handbalistul Eremia Pârâianu li se alătură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
25 de jandarmi donează astăzi sânge
25 de jandarmi donează astăzi sânge

Marți, în cadrul campaniei „Jandarmeria donează viaţă pentru România!”, un număr de 25 de jandarmi cărăşeni iniţiază acţiunea de donare de sânge la centrele de transfuzii sanguine din municipiul Reşiţa şi în localitatea Oraviţa, urmând ca în această lună, să se prezinte la boxă cei peste 100 de jandarmi care au optat benevol să le întindă o mână cărășenilor.

Acestei campanii i s-a alăturat şi marele sportiv, component al echipei sportive Handbal Club Caraş-Severin și cetățean de onoare al Reșiței, Eremia Pârâianu, care doreşte ca prin gestul său să sensibilizeze locuitorii judeţului Caraş-Severin, învitându-i să doneze sânge alături de jandarmii cărăşeni.

De asemenea, la campanie au răspuns pozitiv, alăturându-se jandarmilor cărăşeni, în calitate de parteneri, şi Liga Studenţilor din cadrul Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa, Casa de Cultură a Studenţilor din Reşiţa, precum şi Clubul Rotaract.

„Noi, jandarmii, nu suntem doar în slujba cetăţenilor sănătoşi; încercăm prin această acţiune să îi ajutăm pe cei care au cel mai mult nevoie de noi ca şi oameni. Aşteptăm să ni se alăture toţi cei care se gândesc cum ar proceda dacă un prieten, o rudă sau propriul copil, ar avea nevoie de sângele lor”, spune Mircea Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi.


Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite