FOTO VIDEO Doi tineri furau maşini din plictiseală. Unul dintre ei a fost lăsat în libertate de judecători
0
Laţcu Sorin Nicuşor, zis şi „Piticu“ şi Lingurar Robert Marius, ambii domiciliaţi în comuna Sacu, au furat în mai multe seri maşini din Caransebeş, doar pentru a se distra.
În dimineaţa zilei de 14 aprilie Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 de către un bărbat din Jupa cu privire la faptul în data de 13.04.2013, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul parcat în faţa locuinţei sale. Acesta a lăsat autoturismul descuiat, cu cheia în contact şi actele în bord. Opriţi la un filtru de rutină al poliţiştilor din Lugoj, Laţcu Sorin, care nici măcar nu împlinise 18 ani, a fost depistat la volanul autoturismului furat, alături de prietenul său de aventură, Lingurar Robert. Poliţiştii au reuşit identificarea autoturismului la sediul Poliţiei Municipiului Lugoj, în cursul nopţii de 13/14 aprilie iar „Piticu“ s-a ales cu dosar penal.
Inspiraţi, poliţiştii au continuat să-l ia la întrebări şi au aflat că s-au deplasat pe raza localităţii Jupa cu intenţia de a găsi un autoturism cu care să plece în Lugoj. Autoturismul sustras a fost condus de Laţcu Sorin, care nici măcar nu posedă permis de conducere. Cei doi s-au deplasat pe raza localităţii Borlova de unde au mai luat două persoane, iar apoi s-au deplasat la Lugoj. Mergând pe fir poliţiştii au aflat că numai cu o seară înainte, în noaptea de 11/12.04.2013 cei au intenţionat să găsească un autoturism pe raza localităţii Borlova cu care să plece la Lugoj, au găsit un autovehicul ce era descuiat, cu cheia în contact şi documentele în bord, pe care l-au luat a se deplasa spre Lugoj. Ajunşi în localitatea Traian Vuia din judeţul Timiş, Laţcu Sorin, aflat şi de această dată la volan a încercat să efectueze manevra de întoarcere însă au rămas împotmoliţi şi au abandonat autoturismul.
„Ambele autoturisme au fost recuperate fără a avea avarii şi au fost predate părţilor vătămate“ ne-a declarat ag.princ. Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin. „În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere“ ne-a declarat procurorul Iuliana Cherşa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş.
Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca a doua zi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. În mod surprinzător Judecătoria Caransebeş a dispus arestarea doar a minorului Laţcu Sorin, pentru 20 de zile, iar pe Ligurar Robert l-a lăsat în libertate, interzicându-i doar să părăsească localitatea.
Potrivit sentinţei Judecătoria Caransebeş „admite în parte sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş, pentru luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Laţcu Sorin Nicuşor şi Lingurar Robert Marius şi dispune arestarea preventivă a inculpatului LAŢCU SORIN NICUŞOR- zis „Piticu”,…, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere pe o perioadă de 19 zile, începând cu data de 15.04.2013, ora 14, 00 şi până la data de 03.05.2013, ora 14, 00. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului. Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş de arestare preventivă a inculpatului LINGURAR ROBERT MARIUS. Dispune punerea in libertate a inculpatului LINGURAR ROBERT MARIUS, …, dispune luarea, faţă de inculpatul LINGURAR ROBERT MARIUS, a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea unde îşi are domiciliul, respectiv com. Sacu, sat Sacu, judeţul Caraş-Severin, pe o durată de 30 de zile, începând cu astăzi, 15 aprilie 2013, şi până la data de 14.05.2013, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, … obligă inculpatul să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială stabilită, com. Sacu, sat Sacu, judeţul Caraş-Severin, decât în măsura în care este chemat de organele judiciare. b) să se prezinte la Poliţia Municipiului Caransebeş, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei. d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage inculpatului atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive“.





