Fetele de aur au evoluat ca la carte în fața publicului reșițean
0Cu ocazia Campionatelor Naţionale de Gimnastică ale Maeştrilor, desfăşurate în acest an în Sala Polivalentă din Reşiţa, Mariana Bitang şi Octavian Bellu au scos din infirmeria Lotului Olimpic colecţia de 24 de carate cu care au încântat publicul spectator.
Sandra Izbaşa, care în urmă cu exact un an de zile îşi vedea ameninţată cariera din cauza unei rupturi parţiale a tendonului lui Ahile de la piciorul drept, a revenit în forţă şi a evoluat încântor la trei aparate.
Campioana olimpică de la sol a fost notată cu 14,400 la sărituri, 14,800 la bârnă şi 15,150 la sol, declarându-se mulţumită de evoluţia ei.
„A fost foarte frumos. Atmosfera a fost deosebită, publicul ne-a primit foarte bine şi e plăcut să evoluezi în faţa unor tribune pline, iar la finalul exerciţiului să primeşti aplauze. Sunt mulţumită de evoluţia mea, deşi e loc şi de mai bine”, a spus liderul Lotului României. Sandra a purtat un bandaj special în locul în care a fost operată, iar grimasele de pe faţă i-au trădat durerile. „Totul merge spre bine. A fost greu, dar refacerea a decurs foarte bine. Mai simt dureri, dar sunt de la vreme. Mi-aş fi dorit mai mult soare. Când e vreme frumoasă nu mă mai doare nimic, aşa că, ar fi fost bine să avem o vară mai lungă”, spune Sandra glumind. Ea s-a accidentat grav la un antrenament pentru Campionatele Naţionale de anul trecut, în sala din Buzău. A aterizat greşit în timpul unui exerciţiu la sol şi a suferit o ruptură parţială de tendon ahilian la piciorul drept şi o fractură la mâna stângă, fiind operată la o clinică din Germania.
Excelent s-a descurcat şi Ana Porgras, care a fost încoronată la Reşiţa drept noua regină în gimnastica feminină românească după ce a câştigat concursul individual compus. “„Este foarte important pentru mine pentru că, la al doilea concurs după accidentare, am ieşit campioană naţională. Este primul concurs la care am concurat la patru aparate. Mă bucur enorm pentru că am depăşit momentele grele de după accidentare, dar acum e totul bine. Pentru mine, cel mai greu aparat a fost solul, deoarece nu am avut suficient timp să lucrez după ce am revenit la antrenamente. Este foarte important să fim sănătoase, atât eu, cât şi celelalte fete, până la Campionatele Mondiale”, a declarat Ana Porgras.
Din cauza accidentărilor îşi fac griji şi cei doi antrenori coordonatori, Octavian Bellu şi Mariana Bitang. “La cele mari, fiecare a putut arăta ce a fost capabilă să acumuleze în timpul scurt pe care l-au avut pentru pregătire, mai ales cele care au avut perioade de întrerupere de la câteva luni de zile până la un an din cauza accidentării. Sandra Izbaşa, Porgras şi Chelaru s-au străduit să se prezinte onorabil la acest Campionat Naţional, dar timpul fiind foarte scurt, nu au reuşit să îşi revină şi să atingă o formă de vârf. Oricum, a fost un concurs util, un concurs care le-a creat imaginea a ceea ce sunt capabile să facă în momentul de faţă şi, mai mult, ceea ce sunt capabile să facă în viitor”, a spus Bellu.
Alte priorităţi
În ceea ce priveşte participarea la Campionatele Mondiale, antrenorul emerit spune că nu are prea multe variante în alcătuirea echipei şi că nici prea multe lucruri nu pot fi schimbate într-un timp atât de scurt. „Multe lucruri nu mai sunt de făcut până la Campionatele Mondiale, dar câteva lucruri poate vor putea fi ameliorate: siguranţa în execuţie, amplitudinea, acurateţea. Aspecte legate de valoarea exerciţiilor nici nu pot fi luate în considerare pentru că nu este timp. După Campionatele Mondiale, având doi ani în faţă până la Olimpiadă, probabil că vor fi alte priorităţi şi pregătirea va arăta altfel, nu atât de intensivă, cu exerciţii integrale. E un concurs important Campionatul Mondial, pentru că este calificativ pentru Mondialele de anul viitor.
Echipa nu e foarte greu de conturat când ai numai nouă fete, din care trebuie să facă deplasarea şapte. O să încercăm să luăm în considerare starea de sănătate şi apoi celelalte argumente pentru a fi sau nu în echipă una sau alta dintre fete”, a mai spus Bellu.
Koczi, numărul unu
În absenţa lui Marian Drăgulescu, accidentat uşor, a dominat întrecerea masculină şi a câştigat concursul individual compus. Plecat pe culmile succesului de la şcoala de gimnastică din Reşiţa, la fel ca Răzvan Şelariu, Daniel Popescu, Alin Jivan, Cosmin Maliţa sau Ovidiu Buidoşo, Koczi a adunat 90,100 puncte, cu patru mai mult decât Berbecar şi Băţagă. „Mi-am dorit mult să câştig acest titlu la mine acasă. Trebuie să recunosc că am avut şi emoţii, deoarece am concurat în faţa reşiţenilor mei, dar mi-am dorit să iasă treaba bine şi mi-am stăpânit emoţiile. Rezultatele mă mulţumesc, atât cele obţinute cu echipa, cât şi cele de la individual compus. Bara fixă mi-a dat cele mai mari satisfacţii. Să sperăm că voi face exerciţiul de la Reşiţa la fiecare concurs la care voi merge, mai ales la mondiale”, a declarant Flavius Koczi.
Concurs Individual Compus – femin
1. Ana Porgras (Farul Constanţa) - 57,800 puncte
2. Diana Chelaru (CSŞ Oneşti) - 56,700 puncte
3. Amelia Racea (CSS Cetate Deva 1) - 56,650 puncte
Concurs pe echipe – feminin
1. CSS Cetate Deva I (Raluca Haidu, Amelia Racea, Cerasela Pătraşcu şi Diana Trenca) -169,800 puncte
2. CS Dinamo Bucureşti (Georgiana Gheorghe, Diana Bulimar, Larisa Iordache, Ana-Maria Baicu) - cu 165,500 puncte
3. CSS Cetate Deva II (Maria Balea, Andreea Tufă, Diana Rusu, Tatiana Geamparoiu şi Beatris Mărgărit) - 157,100 puncte
Concurs individual compus masculin
1. Flavius Koczi (Dinamo Bucureşti) - 90,100 puncte
2. Marius Berbecar (CSM Bistriţa I) - 86,200 p
3. Cristian Băţagă (CSM Bistriţa I) - 86,150 p
4. Adrian Bucur (Dinamo) - 85,550 p
5. Vlad Cotuna (CSM Lugoj), Alin Jivan (Steaua) - 85,350 p.
7. Andrei Ursache (Dinamo), Ovidiu Buidoşo (Steaua) - 85,050 p.























































