Drumeţii de toamnă în Munţii Banatului la sfârşit de săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Izvorul Vulturilor este una dintre locaţiile inedite de pe Semenic
Izvorul Vulturilor este una dintre locaţiile inedite de pe Semenic

Vremea frumoasă îi trimite pe cărăşeni în mijlocul naturii, pentru a admira peisajele „pictate” în culori ruginii. Timp de trei zile, iubitorii de drumeţii pot vizita împrejurimile Munţilor Banatului şi pot alege locurile de cazare din staţiunea Semenic.

Peisaje de toamnă, desprinse parcă din tablouri, sunt adevărate surse de energie pentru persoanele care aleg să-şi petreacă sfârşitul de săptămână în mijlocul naturii. De la Reşiţa şi până pe Semenic există mai multe posibilităţi de a admira frumuseţea anotimpului.

Punct terminus, Semenic


Reşiţenii îşi fac deja planuri pentru un sfârşit de săptămână. „Noi mergem des chiar şi până la Văliug. Zilele frumoase ne-au dat ocazia să admirăm lacul şi înprejurimile. Este o idee foarte bună să faci o plimbare până la Villa Klauss“, a spus Alexandra Roman, una dintre tinerele care adoră să se plimbe în natură. Cu toate că mulţi turişti vizitează Semenicul doar pe timpul iernii, priveliştea este una minunată chiar şi toamna.

Dacă alegi Muntele Semenic, nu trebuie să ratezi o vizită la Izvorul Vulturilor. De la releu, apuci drumul care se face în partea stângă, lăsând releul în urmă. După aproape un kilometru, găseşti indicatorul cu locul în care ai vrut să ajungi. Dacă te abaţi, rişti să dai de teren mlăştinos şi să regreţi că ai luat această decizie. „Chiar am fost recent la Izvorul Vulturilor. Nu am ştiut cum să ajung acolo, însă prietenii mei, care au mai fost în zonă, au ştiut să mă îndrume. Lacul nu este mare, însă pesajul este mirific“, a povestit Bebe Iliaş, de 40 de ani, din Reşiţa. Locurile de cazare pe tot traseul costî între 90 şi 120 de lei pe noapte, iar unele pensiuni oferă în preţ şi o masă caldă, numai bună după o zi întreagă de plimbări.

Weekend cu enduro gratuit la Văliug

Decât să ai o duminică plictisitoare, mai bine îţi iei motorul de enduro şi mergi la Văliug, unde te aşteaptă o pistă amenajată special pentru acest sport. Aşa că, înainte să intri în comună, pe partea stângă, te aşteaptă o porţie bună de distracţie, fără să distrugi ariile naturale protejate sau să rişti amenzi. Partea bună a lucrurilor este că nu trebuie să scoţi bani din buzunar. Deşi amenajarea pistei a costat administraţia destul de mult, localnicii se mulţumesc numai să le ofere un loc de cazare turiştilor. Trebuie să profiţi cumva de ultimele zile însorite din această toamnă.

Plimbare prin oraş

Reşiţenii care vor să ia o gură de aer şi să se bucure de o zi însorită de toamnă pot ieşi la o plimbare prin oraş. În parcurile din zona Intim, Govândari sau în centrul oraşului, reşiţenii se pot plimba pe alei, pot încerca rolele sau chiar bicicleta. Pentru părinţii care au copii mici, parcurile recent amenjate de primărie sunt o alternativă pentru a petrece câteva ore în aer liber şi linişte.

Handbal european

Vicecampionii de la UCM Reşiţa debutează în Cupa Cupelor, sâmbătă, de la ora 12, în Sala Polivalentă. Ucemeriştii întâlnesc în prima manşă a turului trei formaţia poloneză Wisla Plock. Preţurile biletelor sunt mai mult decât accesibile pentru o partidă de talie europeană: 5, respectiv 2 lei pentru elevi, studenţi, pensionari şi angajaţi ai Uzinei Constructoare de Maşini.

Invitaţie la teatru

Duminică seară, de la ora 19.00, reşiţenii sunt invitaţi la Teatrul „Vest”. Actorii pun în scenă spectacolul „Tu cine eşti“, de Gyorgy Mehes. Regia este semnată de Alexandru Jitea, iar scenografia de Florica Zamfira. Amatorii de cultură au astfel ocazia să îi vadă pe actorii Camelia Ghinea şi Constantin Berry într-o reprezentaţie inedită. Un bilet costă 7 şi 15 lei, în funcţie de vârstă şi locul din sală.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite