Două jafuri trase la indigo, cu autori în libertate: poștărița și Banca Reiffeisen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Și în cazul jafului de la bancă, infractorii s-au pierdut în mulțime.
Și în cazul jafului de la bancă, infractorii s-au pierdut în mulțime.

Cazul poștăriței tâlhărite reaminteşte de cel al băncii Raiffeisen, ca mod de operare. Femeia izbită cu capul de cutiile poștale a fost jefuită peste drum de banca în care au intrat doi infractori în urmă cu un an, după care s-au amestecat în mulțime și au fost de negăsit.

Deși simplu în aparență, pentru că spre deosebire de jaful de acum un an, polițiștii aveau toate semnalmentele tâlharului care a bătut-o cu bestialitate pe Izabela Daragea, deja au trecut 48 de ore de când agenții nu au reușit să îi dea de urmă hoțului.

Potrivit specialiștilor, lucrurile se vor complica și mai tare. 

„Infractorii voiajori sunt cel mai dificil de prins. Ei vin, operează, iar apoi dispar în mediul social. Acum, cel care a jefuit-o pe poștăriță poate fi la Suceva. În plus, trebuie căutat printre cei 21 de milioane de oameni, polițiștii nu se mai pot rezuma doar la Reșița”, a explicat psihologul criminalist, Tudorel Butoi.

De altfel, modul de operare în cele două cazuri este identic: simplu și cu infractori care după ce au comis jafurile au dispărut fără urmă.

Bancă jefuită pe motor

Banca Raiffeisen a fost jefuită în luna noiembrie a anului trecut de doi bikeri cu căști de motociclist pe cap, care, după după ce au dat spargerea, au fugit cu aproape 50.000 de euro, cu motocicleta, pe care ulterior au abandonat-o.

Polițiștii au pus recompensă pe capul lor, însă fără rezultat. Cazul este încă unul cu autori necunoscuți și o invitație la „vals” a altor persoane predispuse să comită astfel de fapte.

„Orice jaf cu autori necunoscuți este, de fapt, o încurajare pozitivă a persoanelor pretabile la astfel de fapte”, a declarat, în această dimineață, psihologul criminalist. Polițiștii sunt însă încrezători că lucrurile se vor rezolva. „Jaful de la bancă nu este încă închis.

Este în atenția noastră. În ce privește bărbatul care a jefuit-o pe poștăriță, avem un cerc de suspecți, iar cercetările continuă”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al polițiștilor cărășeni. 

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite