Din nou caniculă în Caraş-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, 14 august, vremea se menţine caniculară în sudul Banatului, disconfortul termic va fi accentuat. Indicele de comfort termic depăşeşte din nou pragul de 80 de unităţi

Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime în jur de 35 de grade, iar în Lunca Dunării de 37 de grade.
Joi, 15 august, disconfortul termic se va menţine ridicat în Dobrogea, sudul şi estul Munteniei, precum şi în sudul Olteniei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul de 80 al disconfortului termic, iar maximele termice vor fi de 34...36 de grade.
Totodată, începând din după-amiaza zilei de miercuri, 14 august şi până în dimineaţa zilei de vineri, 16 august, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii extinse la munte, dar şi în centrul, nordul, nord-estul şi sud-vestul teritoriului şi pe spaţii mai restrânse în celelalte zone. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30...35 l/mp. Fenomene de instabilitate atmosferică vor fi şi pe parcursul zilei de vineri, 16 august, cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, precum şi a Olteniei.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite