Circulaţia rutieră rămâne restricţionată peDN 57, între municipiul Orşova şi oraşul Moldova Nouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noaptea de 12 aprilie în perimetrul kilometrului 40+700 s-a produs o alunecare de taluz care a afectat o jumătate din carosabil pe o lungime de aproximativ 50 de metrii

Circulaţia rutieră va rămâne restricţionată în sectorul Sviniţa al drumului naţional DN 57, între municipiul Orşova (judeţul Mehedinţi) şi oraşul Moldova Nouă (judeţul Caraş-Severin).
 În noaptea de 12 aprilie în perimetrul kilometrului 40+700 s-a produs o alunecare de taluz care a afectat o jumătate din carosabil pe o lungime de aproximativ 50 de metri, lucru care a afectat traficul rutier. La faţa locului se află lucrători de la drumuri naţionale cu utilaje. Din păcate sunt porţiuni cu stânci care nu pot fi îndepărtate cu buldoexcavatorul, necesitând utilizarea altor mijloace tehnice. Zona este semnalizată corespunzător şi se circulă pe un sens iar în sectorul DN 57, cuprins între kilometrii 24+600 şi 24+700, traficul se restricţionează pentru autovehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, acesta desfăşurându-se deviat pe următoarea rută ocolitoare: DN 6 (kilometrul 364+700) Orşova - DN 6 (kilometrul 397+200) intersecţie cu DN 57: Oraviţa - Moldova Noua - Dubova.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite