Adio poluare, sub ameninţarea inspectorilor Gărzii de Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce conducerea Gărzii de Mediu Caraş-Severin a pus lacătul pe uşa oţelăriei de la Combinatul TMK, din Reşiţa, ruşii au ajuns la concluzia că nu se pot juca cu normele europene, astfel că s-au pus pe treabă, ca să remedieze situaţia.

„La TMK, s-a realizat în proporţie de 30 la sută repararea acoperişului halei oţelăriei electrice, în zona depozitului de fier vechi, acolo unde tabla a fost puternic corodată”, se arată într-un comunicat de presă al conducerii societăţii. În ciuda anunţurilor făcute, comisarii de la Garda de Mediu din Caraş-Severin sunt încă atenţi la ceea ce se întâmplă în societate.
„Nu am primit niciun document oficial de la reprezentanţii combinatului, care să indice faptul că ar fi pregătiţi să reia activitatea. În momentul în care ne informează mai facem un control, iar abia după ce analizăm la zi situaţia luăm o decizie în acest sens”, a spus Marius Cârpean, comisarul şef al Gărzii de Mediu.
Reamintim că activitatea oţelăriei de la TMK a fost suspendată în luna august a acestui an, din cauza poluării, pe care reşiţenii din zona Muncitoresc au trebuit să o înfrunte. „Sperăm ca măcar din toamnă combinatul să îşi rezolve problema, pentru că ne îmbolnăvim de atâta praf”, s-a plâns Alexandru Toma, un reşiţean care locuieşte în zonă.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite