Accident rutier grav în această dimineaţă pe Strada Făgăraşului din municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O tânără a fost grav rănită
O tânără a fost grav rănită

O tânără a fost rănită în urma unui accident de circulaţie produs pe Strada Făgăraşului. Ea era pasageră într-unul dintre cele două autoturisme implicate în accident.Martorii de la faţa locului spun că unul dintre şoferi nu a acordat prioritate, iar din acest motiv, s-ar fi produs accidentul.

Martorii de la faţa locului spun că unul dintre şoferi nu a acordat prioritate, iar din acest motiv, s-ar fi produs accidentul. Poliţiştii continuă cercetările ca să determine cu exactitate cauzele care au dus la acest incident.

De urgenţă, la spital
Tânăra a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Reşiţa şi se află sub observaţie medicală. Pe strada Făgăraşului, una dintre benzi este aproape ocupată de maşinile parcate. Astfel, şoferii sunt nevoiţi să încalce din start codul rutier. De nenumerate ori, poliţa a făcut sesizări către primărie, ca să implementeze sens unic pe acea stradă, dar fără rezultat.  Până la rezolvarea acestei probleme, circulaţia se desfăşoară ca în junglă, iar numărul accidentelor creşte.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite