VIDEO Permise reţinute pe bandă rulantă pe cea mai frumoasă şosea din România. Străinii forţează intrarea pe şosea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda tuturor avertismentelor, a indicatoarelor, şoferii ignoră interdicţia de a merge Transalpina, deşi aceasta nu a fost redată circulaţiei rutiere. Aşa se face că periodic conducătorii auto care se aveturează pe DN 67 C şi sunt surprinşi de poliţiştii de la Rutieră rămân fără permis de conducere.

Oficialităţile au atras atenţia în mai multe rânduri asupra faptului că traficul pe cea mai înaltă şosea din România este închis în această perioadă din pricina avalanşelor şi a căderilor de pietre de pe versanţi.

Săptămâna trecută un turist polonez a fost rănit în Pasul Urdele, punctul cel mai înalt de pe Transalpina - 2.145 de metri, zonă închisă circulaţiei. Băieţelul de 7 ani a alunecat pe zăpadă şi şi-a rupt mâna, fiind preluat de salvamontişti şi dus la spital.

Polonezii au intrat pe Transalpina dinspre Obârşia Lotrului - Vâlcea. Drumarii susţin că străinii, în mod special, nu mai au răbdare şi se interesează dacă în zonă se află şi Poliţia rutieră. Turişti din Polonia, Cehia şi alte state europene continuă să vină în număr foarte mare şi să forţeze intrarea pe cea mai frumoasă şosea din România.

Pericol de avalanşe şi căderi de pietre pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din România, închisă circulaţiei (Sursa: Facebook)

      

 „Atragem încă o dată atenţia că, pe Transalpina, DN 67 C, circulaţia rutieră între Rânca şi Obârşia Lotrului, km. 34 +500 m – km 59+800 m, este temporar închisă pentru toate categoriile de autovehicule”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea (IPJ).

Dumincă, 6 mai, într-o acţiune ce viza „prevenirea şi combaterea încălcării normei legale privind interdicţia circulaţiei temporare instituită de CNAIR-DRPD Craiova pe DN 67 C Transalpina”, poliţiştii din Voineasa Vâlcea au reţinut şase permise de conducere şi au aplicat tot atâtea amenzi în sumă de 4.350 lei. Au fost dispuse „măsuri complementare de suspendare a exercitării dreptului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Până acum au fost reţinute zeci de permise de poliţiştii din Vâlcea şi Gorj.

Pe pagina de socializare a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova a fost postat astăzi, 7 mai, următorul anunţ: „Pe Transalpina, sector Rânca - Obârşia Lotrului, există riscul ca zăpada şi pietrele de pe versanţi să cadă pe drum. În perioada următoare SDN Târgu Jiu, Poliţia Rutieră şi Salvamont vor merge pe drum pentru a constata situaţia şi se va lua o decizie cu privire la data deschiderii. În momentul de faţă se lucrează la indicatoarele rutiere şi la parapete”, se ai spune în anunţ, fiind adăugat şi clipul de mai sus. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite