Societatea Urban, amendată de primărie. Matei promite sancţiuni şi asociaţiilor de proprietari care nu au încheiat contracte cu noul operator de salubritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incepand cu 1 august, asociatiile de proprietari au fost obligate sa incheie contract cu Romprest, noul operator de salubritate din oras. Foto arhiva Adevarul
Incepand cu 1 august, asociatiile de proprietari au fost obligate sa incheie contract cu Romprest, noul operator de salubritate din oras. Foto arhiva Adevarul

Societatea deţinută de omul de afaceri Doru Florescu, Urban S.A., a fost amendată de primărie cu suma de 60 000 de lei,  pentru că a continut să presteze servicii pe raza municipiului deşi nu are un contract în acest sens.

După ce a reclamat la Poliţie, Parchet şi Finanţe că fostul operator de salubritate continuă să presteze ilegal servicii pe raza municipiului, conducerea primăriei a trecut şi la aplicarea de sancţiuni contravenţionale. Pentru prestarea de servicii fără contract de delegare, Urban S.A. a primit două amenzi în valoare totală de 60 000 de lei, iar primarul interimar Ion Gigi Matei anunţă că va dispune şi alte măsuri. 

„De acum înainte vom sancţiona şi conducătorii auto ai acestei firme, care intră în oraş pentru a prelua gunoiul din ţarcuri. În prezent mai sunt 30 de asociaţii de proprietari care nu au încheiat contract cu Romprest, dar aşteptăm să intre şi acestea în legalitate, în caz contrar le vom aplica aplica amenzi pentru continuarea contractului cu Urban. Nu toată lumea a încheiat contracte pentru că Urban a venit cu o preţ de dumping, de 3,60 de lei, o ofertă care nu e în regulă”, a declarat Ion Gigi Matei. 

Potrivit primarului interimar, asociaţiile de proprietari care nu vor încheia contracte cu noul operator de salubritate vor fi amendate, sancţiunea contravenţională minimă fiind de 500 de lei. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite