Secţie a unui spital judeţean, închisă. Pacienţii săi, trimişi să se trateze în staţiune, pentru ca bolnavii de Covid - 19 să aibă mai mult spaţiu
0Secţia de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea a fost închisă temporar în urma unei decizii luată de conducerea unităţii medicale.
Decizia conducerii SJU Vâlcea are la bază creşterea alarmantă din ultimele zile a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus.
Pacienţii Secţiei de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie sunt astfel trimişi în staţiunea Călimăneşti - Căciulata, pentru tratament, acolo unde există o Clinică de Balneofizioterapie, fondată în 1974, de prof.dr. Stelian Dumitrescu. La această unitate medicală este necesară o programare telefonică, în prealabil.
Măsura a fost luată pentru extinderea Secţiei de Boli Infecţioase, din cadrul Spitalului Vechi, în cadrul căreia se tratează persoanele diagnosticate cu SARS – CoV2.
Potrivit managerului SJU Vâlcea, dr. Dan Ponoran, există şanse ca procesul de extindere să continue, prin închiderea şi a altor secţii, având în vedere că numărul persoanelor bolnave creşte de la o zi la alta.
În data de 14 iulie, în Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea se aflau internaţi 19 pacienţi confirmaţi Covid – 19, dintre care 13 prezentau forme medii ale infecţiei, unul era asimptomatic şi alţi cinci aveau forme uşoare.
La nivel de judeţ numărul persoanelor diagnosticate cu SARS – CoV2 s-a triplat în două săptămâni, ajungând la 171.
„În perioada 20 aprilie 2020 – 10 iulie 2020, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a efectuat peste 3.800 de teste pentru depistarea SARS - CoV-2, dintre care 1.218 în Laboratorul de Genetică Moleculară al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea”, se arată într-un comunicat al SJU Vâlcea.
Situaţia a explodat, după ce la un Centru de Îngrijire şi Asistenţă Socială din judeţ, cel de la Zătreni, au fost confirmate pozitiv 75 de persoane, cele mai multe fiind beneficiari ai unităţii - persoane cu multiple afecţiuni. Alte 10 au fost confirmate şi în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială de la Costeşti - Bistriţa.
Direcţia de Sănătate Publică a cerut unităţilor spitaliceşti, aflate în reţeaua Covid – 19, să revină la capacitatea pe care o ofereau în starea de urgenţă, dacă situaţia o impune. Este vorba despre Spitalul Judeţean de Urgenţă (Secţiile de Boli Infecţioase şi ATI - parţial), Spitalul Orăşenesc Horezu - spital suport COVID-19, precum şi Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăeşti.