Riscă să facă puşcărie că şi-a tăiat arborii din propria pădure
0Un locuitor din Ocnele Mari, de 76 de ani, a tăiat 111 arbori, fără să fie marcaţi. Bărbatul riscă între patru şi şapte ani închisoare.
Un locuitor din Ocnele Mari (Vâlcea), Dumitru G. (76 ani) s-a ales cu dosar penal după ce şi-a tăiat arborii din propria pădure pe care o deţinea în zona Goruniş. „Poliţiştii au decoperit 60 mc de material lemnos de esenţe diferite, trunchiuri pe care localnicul a recunoscut că le-a tăiat din pădurea proprie, fără să aibă documente şi le-a depozitat în apropiere. Prejudiciul creat este de 15.000 lei", a spus azi, 24 mai, Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. Din cele 111 cioate descoperite pe proprietatea lui moş Dumitru, doar opt fuseseră marcate şi puteau fi tăiate. Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori, întreaga cantitate de material lemnos fiind confiscată şi lăsată în custodia Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea. Dacă va fi găsit vinovat, proprietarul de pădure riscă să facă închisoare între patru şi şapte ani pentru că şi-a tăiat propria pădure.