Ramnicu Valcea: Panică în familiile masteranzilor bătuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pizza Royal, localul în care a avut loc incidentul
Pizza Royal, localul în care a avut loc incidentul

Astăzi se împlinesc 12 zile de când economistul Dan Hangiu este în comă la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti.

Persistă frica în toate cele trei familii unde bărbaţii au fost desfiguraţi, din greşeală, în bătaie de interlopii urbei, într-un bar din Râmnicu Vâlcea. Elena, soţia lui Ion Stanciu (de 41 ani), bărbatul înscris în anul I la masterat, spune aproape plângând: „Suntem oameni sinceri şi cinstiţi. Când l-am văzut pe soţul meu desfigurat, că abia mai poate să mişte trei degete de la una dintre mâini, s-a prăbuşit cerul pe mine. Încep să-mi imaginez pe stradă că în spatele fiecărui tânăr care trece pe lângă mine se poate ascunde un agresor care poate oricând să mutileze un om nevinovat“, povesteşte Elena Stanciu.

A încercat să plece când a început scandalul

Lovit cu bestialitate, economistul Dan Hangiu (46 ani), prietenul lui Nelu Stanciu, se află în cea de-a 12 zi de comă pe secţia ATI a Spitalului Bagdasar Arseni, din Bucureşti. „Tatăl meu este în stare gravă, nu şi-a revenit din comă“, a spus vizibil marcat  şi speriat fiul acestuia, Vlad, student la Bucureşti. Dan este fiul regretatului medic ginecolog  Hangiu, soţia sa fiind tot medic.
Cel de-al treilea bătut de interlopi, Lucian Guriţoiu (22 ani), este student. „Nepotul meu a fost să bea un suc şi când a văzut scandal, a încercat să iasă pe uşă. Atunci l-au lovit cu o bâtă de baseball în cap. Afară şi-a dat seamă că sângele îi şiroia pe faţă“, a spus unchiul acestuia, Constantin Guriţoiu. Elena Stoian spune ce i-a spus unul dintre agresori soţului ei. „«Te omor, bă...». Dobre, Drăgan sau Drăgoi, nu a reţinut exact. Iar soţul a spus că el este Ion Stanciu şi altul a strigat «Lasă-l, bă, că nu e el!»“, povesteşte femeia.

O pauză terminată în spital
Cei doi prieteni, Dan şi Nelu, sunt în anul întâi de masterat la Facultatea Constantin Brâncoveanu şi ieşiseră într-o pauză să bea o cafea pentru că la automatul din facultate era aglomeraţie. Îi însoţise o colegă care în momentul scandalului era la toaletă. Cea de-a treia victimă, studentul, nu-i cunoştea pe cei doi bărbaţi.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite