Râmnicu Vâlcea: Ana Maria Bugiu este actriţa care promovează moda tricourilor rebele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mica actriţa Ana Maria Bugiu
Mica actriţa Ana Maria Bugiu

Pasionată de teatru, ar vrea să devină un „actor mare". Îi place însă designul şi chiar ar putea face carieră, spunând că în modă acum sunt în vogă blugii mulaţi şi maiourile rebele.

Provenind dintr-o familie a cărei mamă se ocupă de educaţia şi a altor copii, mama ei fiind învăţătoare, Ana Maria este un copil foarte jovial pe care l-am întâlnit zilele acestea la Concursul Interjudeţean de Teatru „Scena talentelor", organizat la Şcoala cu clasele I-VIII, nr. 4 din Râmnicu Vâlcea. „Aici am obţinut menţiune cu piesa «Portretul colegei de bancă», de N. Sântimbreanu, pe care l-am interpretat alături de colega şi prietena mea Diana Pureca, eu jucând rolul elevei", spune cu dezinvoltură mica actriţă. Participarea a fost una numeroasă, concurându-se cu alte 17 trupe de elevi-actori, din clasele I-IV, veniţi din şase judeţe din ţară.


Am jucat rolul primăverii, un anotimp vesel ca şi mine


Pentru că visul Anei Maria este să ajungă fie actriţă, dansatoare sau cântăreaţă celebră, în casa din Păuşeşti Otăsău, unde locuieşte, muzica uşoară, în special ce pop, este la înălţime. „Când sunt prin curte, când spăl vasele, cânt în orice împrejurare şi chiar şi dansez, iar melodiile care-mi merg la suflet sunt cele intepretate de Hannah Montana. Uneori mai sparg câte ceva prin casă, dar astea sunt... copilării", se destăinuie. Zâmbăreaţă din fire, Ana Maria, care este şi o elevă premiantă la şcoală şi a fost şefa clasei până în urmă cu doi ani, acum luptă pentru a-şi recupere... „titlul" pierdut. Teatru joacă încă de când era la grădiniţă. O întreb care au fost rolurile care „i-au mers la suflet", iar răspunsul nu întârzie să apară: „În clasa I-a am jucat într-o piesă, «Bătrâna vreme» în care eu eram mama anotimpurilor, iar fiecare dintre personaje, colegi de-ai mei, erau fie vara, primăvara, iarna sau toamna. Altădată am jucat rolul primăverii, care este un anotimp aşa de vesel cum sunt şi eu. Am fost chiar şi în rolul unei mame care avea trei feciori şi cărora trebuia să le pregătesc hrana cu care să meargă la pădure".


Blugii mulaţi şi maiourile rebele, o provocare în vogă


O altă pasiune a Anei-Maria este designul. „Deocamdată doar desenez îmbrăcămintea şi nu am ajuns să şi croiesc, pentru că asta ar costa ceva bani. Acum, iarna, la modă sunt blugii mulaţi pe corp şi ţesăturile, dar vara, moda mini şi tricouri rebele, mai decoltate sunt foarte atractive", se destăinuie eleva. În timpul liber, ca să se destindă după programul încărcat de la şcoală, Ana-Maria se aşează în faţa televizorului şi urmăreşte filmele de comedie şi cele de aventură. Luptătoare din fire, spune că ar vrea să fie întotdeauna doar pe primul loc, să câştige mereu în viaţă şi să ajungă un actor mare.

profil.
NĂSCUTĂ. 9 iunie 2000, la Râmnicu Vâlcea
STUDII. Elevă clasa a III la Şcoala cu clasele I-VIII din Păuşeşti Otăsău
IDEALURI. Vrea să devină actriţă sau designer


Ce-i place: Fie că este acasă sau la şcoală, a făcut o pasiune aparte pentru cântec, iar melodiile interpretate de Hannah Montana le fredonează cu foarte mare uşurinţă. Ar vrea să poată călători şi să vadă lumea.


Nu-i place: Caracter puternic, nu vrea să fie contrazisă cu niciun chip. Îi displac colegii de şcoală care sunt agresivi, care folosesc un limbaj mai colorat decât regulile bunului simţ.


Întrebări şi răspunsuri


Cum crezi tu că trebuie să fie un actor?


A.M.B. În primul rând trebuie să trăiască cu maximă intesitate personajele pe care le interpretează, să intre în rol, cum se spune. Să dea dovadă de şarm şi să fie dezinvolt. Nu poţi fi actor dacă nu eşti un om vesel şi spiritual.


De ce îţi place să fi mereu lider?


A.M.B. Pentru că eu cred că sunt o persoană care am putere de convingere. Un lider trebuie să aibă ideii, sa-i apere pe cei din jurul lui să fie deschis la ceea ce-ţi spun cei pe care-i reprezinţi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite