Radu Voina a stabilit lotul pentru primul meci cu Viborg. Vezi ce „galactice“ atacă trofeul Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După antrenamentul de dimineaţă, tehnicianul Oltchimului, Radu Voina, a anunţat lotul pentru deplasarea din Danemarca.

Olga Vaşciuk, Anastasia Pidpalova, Gabriella Szucs, Roxana Gatzel, Valentina Ardean Elisei şi Mihaela Smedescu nu au fost reţinute de Radu Voina pentru finala tur a Ligii Campionilor, de sâmbătă, ora 17.00, cu danezele de la Viborg HK.

De asemenea, Clara Vădineanu (accidentată) şi Tereza Pâslaru (revenită după ce a născut) nu au fost incluse în lot.

Handbalistele care pleacă vineri dimineaţă spre Danemarca sunt: Paula Ungureanu şi Talida Tolnai (portari), Oana Manea şi Ionela Stanca (pivoţi), Steluţa Luca, Adina Meiroşu, Narcisa Lecuşanu, Valeria Beşe şi Patricia Vizitiu (interi), Cristina Neagu şi Reghyna Shymkute (linia de 9 metri), Ramona Maier, Iulia Puşcaşu şi Adriana Nechita (extreme).

Surpriza lui Voina este Ramona Maier (foto jos), handbalistă revenită după o pauză de mai bine de două luni cauzată de o accidentare.

Normal că fetele care nu sunt trecute în lot nu au primit vestea cu zâmbetul pe buze. Este şi normal să fie supărate, le înţeleg, toate au muncit şi s-au antrenat foarte bine. Ele se vor alătura lotului Oltchimului imediat după turul finalei, vor veni la Bucureşti acolo unde tot clubul se mută pentru o săptămână. Toate jucătoarele au şansa să joace în retur, dar până atunci mai este destul", a declarat tehnicianul Radu Voina, conform mediafax.

Ramona Maier aşteaptă cu încredere următoarele partide din Champions League

Handbalistele de la Oltchim au susţinut în această dimineaţă un ultim antrenament la Râmnicu Vâlcea, iar la ora 15.30 vor pleca spre Bucureşti. Plecarea spre Herning este programată vineri dimineaţă.

Partida tur dintre Oltchim şi Viborg HK se va disputa în 8 mai (ora 17.15), iar meciul retur la 15 mai (ora 20.45), ambele fiind transmise LIVETEXT şi FOTO pe www.adevarul.ro.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite