Pregătirile pentru Crăciun au intrat în linie dreaptă: jumările şi brazii, preţuri asemănătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Producatorii isi imbie clientii cu tot felul de bunatati traditionale. Foto Adevarul
Producatorii isi imbie clientii cu tot felul de bunatati traditionale. Foto Adevarul

Preţul cărnii de porc în magazinele din Râmnicu Vâlcea variază şi acest an în funcţie de producător. Cel mai scump se vând jumările, al cărui preţ este comparabil cu cel al brazilor vânduţi în Capitală.

Vâlcenii nostalgici după cârnaţii sau toba preparată de bunica au mai multe variante pentru a se aproviziona inainte de Craciun: fie vizitează standurile cu produse tradiţionale din hipermarketuri, fie merg la cumpărături în Piaţa Simian, unde şi-a deschis magazin şi unul dintre producătorii locali autorizaţi.  Comerciantul se laudă cu o gamă vastă de preparate tradiţionale din carne de porc, preţurile variind între 18 şi 46 de lei. 

 “În acest moment avem de toate: de la carne la garniţă, cârnaţi din topor şi până la tobă.  Tendinţa oamenilor e să cumpere produse sănătoase, bio, iar cel mai mult sunt căutate slăninuţa usturoiată, caltaboşii şi toba. Jumările se vând şi ele foarte bine nu doar în perioada sărbătorilor de iarnă, ci şi în timpul anului, chiar dacă avem discuţii legate de preţ. Oamenii nu ştiu însă că preţul este dat de cantitatea de carne pe care o folosim: din 24 de kilograme de fleică de carne de porc ies cinci kilograme de jumări”, explică Petre Simion. 
jumari

Producătorul vâlcean vinde kilogramul de slănină cu 18 lei, kilogramul de tobă cu 24 de lei şi caltaboşi la preţul de 25 de lei. Preţul unui kilogram de jumări ajunge în această perioadă la 46 de lei, în timp ce un kilogram de carne la garniţă costă 65 de lei. 

Vâlcenii care vor să-şi prepare singuri bunătăţile pentru masa de Crăciun pot cumpăra carne de porc şi din magazinele unei cunoscute firme din Râmnicu Vâlcea, care deţine un abator la marginea oraşului. În aceste unităţi, kilogramul de şorici costă 3,5 lei, spata de porc se vinde cu 12.99 de lei/kilogram, în timp ce preţul unui kilogram de pulpă de porc ajunge la 14.99 de lei, iar un kilogram de muşchi fasonat costă 25 de lei. 

Brazii de Crăciun, preţuri între 70 şi 120 de lei

În funcţie de locul de unde achiziţionează bradul, vâlcenii vor plăti pentru pomul de iarnă între 70 şi 120 de lei. Comercianţii din Piaţa Simian dau asigurări că brazii sunt autohtoni şi-i anunţă pe cumpărători că sunt dispuşi să mai lase la preţ. Vâlcenii care optează pentru un brăduţ arginitiu trebuie să scoată din buzunare minim 90 de lei. 

brazi
Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite