„Naşul”, prins în timp ce încasa bani de la călători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVA ADEVARUL
FOTO ARHIVA ADEVARUL

Şeful unui tren care circulă pe ruta Craiova –Râmnicu Vâlcea s-a ales cu dosar penal după ce a luat bani de la călătorii fără bilet. Bărbatul a fost prins în fapt chiar de patrula de serviciu din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi (BPT) Vâlcea.

Poliţiştii BPT şi efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vâlcea au acţionat în această săptămână pentru combaterea furturilor de pe calea ferată şi a fenomenului de călătorie frauduloasă.

Nu au fost vizaţi doar hoţii de cablu şi fier vechi sau călătorii, ci şi angajaţii CFR. Astfel, şeful unui tren Regio s-a ales cu dosar penal pentru abuz în serviciu. Acesta a fost prins în timp ce încasa bani de la călătorii fără bilete.


„În timpul acţiunii, patrula de serviciu l-a identificat pe  Ion G., din municipiul Slatina care, în calitate şef de tren pe trenul Regio 2070, a încasat sume de bani de la mai mulţi călători fără a le elibera bilete pe relaţia pe care călătoreau. S-a întocmit dosar penal în care  se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii  infracţiunii  de abuz în serviciu faţă de salariatul CFR” precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.  

Poliţiştii şi jandarmii au patrulat în 63 de trenuri, identificând  81 de călători frauduloşi. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la 900 lei.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite