Ion Niţă, bucureşteanul care trăieşte în „creierul” munţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fost lucrător in Comertul Exterior de Stat, iarna el citeşte foarte multe cărţi şi ascultă muzică bună într-o lume încremenită de albul imaculat al zăpezilor.

Pe Cheile Latoriţei, la 25 de kilometri distanţă de comuna Malaia, un bucureştean s-a retras de tumultul civilizaţiei şi trăieşte în armonie cu natura, sub crestele Munţilor Parâng, Căpăţânii şi Latoriţei, străjuite acum de imensitatea zăpezilor. „În ţinuturile astea, eu sunt şi primar şi doctor şi jandarm. Muntele are o frumuseţe aparte, doar dacă trăieşti în simbioză cu animalele şi păsările, poţi supravieţui în aceste locuri", spune Ion Niţă (67 ani).

Ieşenii au îngheţat de frig la minus 13 grade Celsius. Vezi cum s-au apărat de ger FOTOGALERIE

Bucureştean la origine, fost lucrător în Comerţul Exterior de Stat, Ion Niţă a rămas fermecat de ţinuturile montane de pe Cheile Latoriţei, iar în 1990 şi-a construit aici două cabane, Tudor Petrimanu, la răscrucea unor poteci care coboară de pe culmile munţilor străjuind pâraie precum Rudăreasa sau Repedea sau care urcă spre Lacul Galbenu, la „Moara Dracilor" sau aproape de drumul forestier care duce spre Peştera Muierii.


Muzica aleasă şi cărţile dau farmec nopţilor de iarnă


Vara, mulţi turişti, atât români dar şi străini, în special englezi, nemţi, polonezi, cehi care coboară de pe Rânca poposesc la cabanele Tudor Patrimanu. „Iernile sunt lungi, iar acum totul pare încremenit sub munţii de zăpadă. Ultimul grup de turişti care a ajuns aici a fost de Anul Nou, când 22 de bucureşteni, de toate vârstele, au venit şi au savurat din frumuseţea acestor locuri. Pentru a-i atrage şi pe timpul iernii, de aici, de la cabane, se poate urca cu maşina până la Galbenul, agăţând o sanie de maşină cu 10-12 turişti, care pot coborâ apoi, pe schiuri", spune „omul munţilor". În nopţile lungi de iarnă, Ion Niţă citeşte tomuri întregi de cărţi şi ascultă muzică bună, operă, operetă, având aproape 500 de discuri sau CD-uri. Aici nu există telefonie, nici fixă, nici mobilă, iar caprele negre, urşii fac parte din peisajul de poveste al muntelui.


Drumul spre legendă


Pe Cheile Latoriţei, considerate de dificultate medie spre avansată, pe Vârful Târnovu din Munţii Căpăţânii sau în calcarele de pe stânga Latoriţei se află peşteri care nu sunt destinate circuitului turistic. Locurile sunt încărcate de istorie, multe bătălii dându-se pe aceste chei. Legedele despre „Plaiul haiducilor", locul unde transportatorii de aur erau atacaţi de haiduci, alimentează povestirile pline de farmec. Printre vizitatorii bucureşteanului stabilit în munţi s-au numărat şi regizorul Mircea Danieliuc şi poetul Alex Ştefănescu.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite