Fisuri la cupola-vitraliu unică a bibliotecii din Vâlcea remarcată de Academia Recordurilor Mondiale FOTO

0
Publicat:

Conducerea Bibliotecii Județene din Râmnicu Vâlcea a atras atenția asupra faptului că acoperișul – vitraliu al instituției s-a fisurat în timpul cutremurelor și că a solicitat o expertiză rapidă.

Cupola vitraliu unică a Bibliotecii Județene din Râmnicu Vâlcea Foto Valentin Vali jpg
Cupola vitraliu unică a Bibliotecii Județene din Râmnicu Vâlcea Foto Valentin Vali jpg

Sediul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” (BJAI) din Râmnicu Vâlcea deține un acoperiș - vitraliu remarcat, în 2020, de Academia Recordurilor Mondiale care l-a catalogat drept „cel mai mare vitraliu sub formă de cupolă” din lume. 

Lucrarea (galeria foto) a fost realizată de o echipă condusă de artistul vâlcean Gheorghe Dican, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România și lider al filialei vâlcene a UAP, și urmează ca anul viitor să împlinească două decenii de existență.

Între timp însă au apărut mai multe fisuri la cupola vitraliu unicat, remarcate de către reprezentanții bibliotecii care vor să facă o expertiză, pentru a vedea atât cauza cât și soluțiile care ar trebui întreprinse, pentru ca opera să nu-i pună în pericol nici pe angajați și nici pe vizitatori.

Autorul lucrării, Gheorghe Dican, crede că fisurile nu au afectat integritatea vitraliului și a dat asigurări că dacă acestea au apărut în structura de protecție sau chiar în structura cupolei ele nu vor constitui un pericol pentru vizitatori sau angajații bibliotecii. 

„Fisurile se văd cu ochiul liber”

„Căutăm un specialist care să vină să facă o expertiză ce va fi plătită de Consiliul Județean Vâlcean care și-a dat tot concursul. Două dintre fisuri se văd cu ochiul liber, pentru că asta ne-a și îngrijorat. Rămâne de văzut dacă ele sunt doar la geamul de protecție sau și la vitraliu, lucrarea fiind executată ca un sandwich. Existau și înainte fisuri, dar erau extrem de mici. S-au mărit între timp și vrem să vedem dacă din cauza cutremurelor sau din alte motive”, a declarat pentru „Adevărul”, directorul bibliotecii județene, Remus Grigorescu.

„Nu se pune problema ca această cupolă să cadă”

Fisurile nu sunt evidente, decât dacă te uiți foarte atent și știi exact unde. Reprezentantul BJAI Vâlcea a ținut să mai precizeze și că: „Nu sunt riscuri vizavi de siguranța celor care se află în interior. Nu se pune problema ca această cupolă să cadă. Noi le monitorizăm în permanență. Ne dorim să avem o expertiză pentru că la anul se vor împlini 20 de ani de când a fost dată în folosință și trebuie să fim precauți, fiindcă până la urmă vorbim despre una dintre cupolele valoroase ale Europei, ale lumii”.   

„Expertiza era necesară, au trecut aproape două decenii de existență”

Autorul lucrării, Gheorghe Dican consideră că o expertiză era oricum necesară pentru a vedea cum a lucrat timpul asupra imensei opere aflată la 30 de metri înălțime față de sol. Cupola – vitraliu, parte din acoperișul bibliotecii județene, ilustrează „Facerea lumii” pe 150 mp. Cuprinde 168 de module din sticlă colorată a câte 12 ovale cu tot atâtea compoziții care includ toate tipurile de scriere cunoscute: hieroglific, tartaria, demotic, cuneiform, chirilic, fenician etc., dar şi principalele manifestări ale Creației Divine - apă, aer, foc şi pământ.

Simbol pentru turism: „Este una dintre cupolele valoroase ale lumii”

Cupola bibliotecii Vâlcea a devenit punct de atracție nu doar pentru turiștii români, ci și pentru străini care vin în grupuri să o admire, fiind un obiectiv de maxim interes în ultima vreme pentru albumele de nuntă. A fost inclusă și într-un album turistic de promovare a unor obiective turistice din România, apărut în Franţa.

„Am discutat și cu domnul Dican și domnia sa s-a arătat încrezător că fisurile nu afectează structura vitraliului. Bănuiește că ele au afectat doar structura de protecție, care într-adevăr ar fi putut să crape din cauza cutremurelor. Dar și aceea este o sticlă specială”, a mai menționat directorul BJAI Vâlcea.

Într-o discuție pe care un reporter „Adevărul” a avut-o cu autorul lucrării, și pe care o vom detalia într-o ediție viitoare, Gheorghe Dican a dat asigurări că vitraliul nu se află în pericol și nici nu reprezintă un pericol pentru cei aflați sub cupolă, explicând cu detalii modul în care a fost realizată opera și de ce nu poate reprezenta un risc.

Totem pentru căsnicii - începutul vieții în doi sub cupola Facerii lumii

Mai nou cupola constituie și tema albumelor de nuntă, inclusă în categoria „simbolul orașului”: „Sunt multe cupluri care vin și fac poze în interiorul bibliotecii. O consideră ca un început al vieții în cuplu. Pare un totem al căsniciei începută sub cupola „Facerii lumii”. Este de asemenea logo al instituției noastre”.

Fiind unul dintre atracțiile orașului este nelipsită din traseele turistice.  „Sunt deseori sunat de ghizi turistici care vor să știe când pot vizita cupola. Le-am explicat că poate fi vizitată de oricine, în orice zi a săptămânii, inclusiv duminica. Pentru că avem gardian și oricând sunt bineveniți. Am avut inclusiv grupuri de turiști din Franța, care au inclus-o în traseul lor de vizitare. Sunt și turiști români dornici să o vadă, care au aflat din presă, inclusiv din „Adevărul” despre existența ei”, a mai menționat  Remus Grigorescu, director Biblioteca Județeană Vâlcea.  

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite