Elev de 16 ani, tâlhărit cu un cuţit pe drumul de la şcoală spre casă. Hoţii i-au furat telefonul şi toţi banii din buzunar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un licean care tocmai ieşise de la şcoală din Râmnicu Vâlcea, seara, în jurul orei 18.00, a fost abordat de alţi doi tineri. Sub ameninţarea unui cuţit, aceştia i-au cerut să le dea tot ce avea de valoare, pe principiul „Banii sau viaţa”.

Poliţiştii au intrat în alertă joi seara, 15 noiembrie, după ce au aflat despre comiterea unei tâlhării, a cărei victimă era un adolescent. Doi tineri, sub protecţia întunericului, au oprit un licean care venea de la şcoală, ascultând muzică în căşti. 

Speriat la vederea cuţitului, neînţelegând prea bine ce se întâmplă, tânărul de 16 ani le-a dat tâlharilor telefonul, căştile şi toţi banii pe care îi avea asupra lui - 13 lei. Apoi, plângând, s-a dus acasă şi le-a povestit părinţilor ce păţise, ne-au povestit surse din cadrul Poliţiei.

Adulţii au alertat imediat Poliţia. A doua zi au fost prinşi tâlharii: doi minori de 14 şi respectiv 17 ani. 

Astăzi, Poliţia a făcut public cazul, după ce vineri au decis să-i reţină pe agresori pentru 24 de ore. Sâmbătă, prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, judecătorii au decis că se impune reţinerea băiatului de 17 ani, pentru 30 de zile. 

Ambii autori vor fi cercetaţi în continuare pentru tâlhărie sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite