Adolescent de 16 ani, arestat preventiv pentru violarea unei fetiţe de 10 ani. „Băiatul i-a cerut să plece acasă, ba a şi bătut-o, dar fata ar fi refuzat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Judecătoriei din localitatea vâlceană Brezoi au emis un mandat de arestare preventivă pentru 25 de zile pe numele lui Gheorghe Vlăduţ M., un adolescent de 16 ani din comuna vâlceană Câineni. Tânărul este acuzat că a violat o copilă de 10 ani, din aceeaşi localitate.

Fapta s-a consumat, potrivit anchetatorilor, luna trecută, pe 16 decembrie 2017. Plângerea la Poliţie a fost făcută abia pe 3 ianuarie de către mama victimei. Medicul legist Ioan Neamu susţine că a constatat „o ruptură incompletă”, iar probe nu au mai fi putut fi recoltate după două săptămâni, motiv pentru care, din punct de vedere medical, nu se poate stabili cu exactitate când ar fi avut loc presupusul viol.

„Iniţial s-a înregistrat ca fiind agresiune sexuală asupra unui minor, dar am înţeles ulterior că este vorba de un viol”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, inspector de poliţie Sandra Dăscălete.

„Ştiu că cei doi se cunoşteau, mergeau împreună, cu mai mulţi copii, nu ştiu să vă spun unde, iar băiatul i-ar fi propus să întreţină relaţii sexuale şi fata ar fi acceptat”, mai spune Dăscălete.

Localnicii sunt uimiţi de ce s-a întâmplat

Primarul comunei Câineni, Nicolae Ion: „Îi cunosc foarte bine şi pe unii şi pe alţii. Fetiţa provine dintr-o familie dezorganizată, cu patru copii. Toţi sunt crescuţi de tatăl pensionar. Dar este un om cumsecade, care are mare grijă de copii. În două rânduri a venit Direcţia pentru Protecţia Copilului şi i-a luat, dar bărbatul a făcut scandal şi şi-a luat copiii înapoi. Mama locuieşte în oraşul Avrig din Sibiu, cu altcineva. Cât despre familia băiatului pot să spun că sunt oameni gospodari. Au şapte copii, dar până acum nu am auzit nimic rău. Vă rog să mă credeţi că ne-a uimit foarte tare ce s-a întâmplat!”.

Viceprimarul Victor Manea spune că nu crede nimic din ce s-a întâmplat, din discuţiile pe care le-a avut cu localnicii şi cu ceilalţi copii. „Eu am aflat că în ziua respectivă băiatul se ducea să dea drumul la cai, cu alţi copii, iar fata s-ar fi alăturat. Mai mult, băiatul i-a cerut să plece acasă, ba a şi bătut-o, dar ea a refuzat. Fetiţa asta fumează de la 7-8 ani, mama a avut şi ea o condamnare cu suspendare pentru furt, de la nişte vecini. A plecat şi stă acum la un rudar din Avrig. Aici, în comună, se ştie că îşi petrece timpul mai mult pe Valea Oltului”.   

Potrivit minutei instanţei, publicată pe 5 ianuarie, propunerea de arestare preventivă s-a luat în baza articolului 226 Cod de procedură penală care se referă la „începerea urmăririi penale când există suspciunea”, printre alte infracţiuni, „şi a celei de viol”, raportat la articolul 223 alineat 2, din acelaşi cod – adică „există probe sau indicii din care rezultă suspciunea săvârşirii unei infracţiuni”.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite