VIDEO Moş Crăciun a trecut pe la 30 de copii săraci din Ploieşti
0Moş Crăciun a lăsat luni, la cantina socială a lui Nini Măcelaru din Ploieşti, pachete cu dulciuri pentru 30 de copii din oraş ale căror familii sunt foarte sărace
Moş Crăciun a făcut luni un popas scurt la cantina socială a lui Nini Măcelaru din Ploieşti. Pentru că nu a vrut să fie văzut, Moşul a fost ajutat de viceprimarul Raul Petrescu să aducă darurile cu dulciuri şi sucuri pe care, mai pe seară, când cei mici vor veni să-şi mănânce masa gratuită de fiecare zi de la cantină, le vor putea lua acasă.
Peste 180 de persoane asistate social mănâncă zilnic o masă caldă la cantina lui Nini Măcelaru, în baza unui protocol pe care Primăria Ploieşti îl are cu Fundaţia „Constantin şi Elena“. Sunt persoane extrem de nevoiaşe care, în acest an, au fost vizitate de două ori de Moş Crăciun.
O dată sâmbătă, când toţi au primit pachete cu alimente pentru masa de Crăciun de la Ion Constantin, mai cunoscut în Ploieşti sub numele de Nini Măcelaru, un munte de om care a început această tradiţie, a mesei calde şi a pachetelor de sărbători oferite săracilor în 1996, şi încă o dată luni, când viceprimarul Raul Petrescu a lăsat 30 de pachete pentru copiii acestor familii nevoiaşe.
„Sunt copii în situaţii dificile, materiale şi sociale, care merită o rază de speranţă şi bucurie în preajma acestor sărbători. Sper ca dulciurile din pachete să-i facă să simtă măcar puţin din bucuria sărbătorilor şi faptul că Moş Crăciun există“, a spus ajutorul Moşului, viceprimarul Petrescu.
Vă mai recomandăm
Bloc pentru romi la Buşteni. 14 familii au primit cheile apartamentelor