Un bărbat a fost găsit spânzurat într-un parc din Ploiești
0
Descoperirea macabră a fost făcută duminică după-amiază, în parcul situat pe Șoseaua Nordului din Ploiești. Un trecător a observat corpul spânzurat de un copac. Polițiștii au găsit și un bilet de adio în buzunarele sinucigașului.
Duminică, în jurul orei 15.00, un ploieștean a sunat la Poliție și a anunțat că, în timp ce mergea prin parcul din nordul orașului, a observat un bărbat spânzurat de creanga unui copac.
Bărbatul se spânzurase cu o funie din material textil de culoare albastră, de creanga unui copac. Acesta a fost identificat în persoana lui G. Constantin. Totodată, într-unul din buzunarele pantalonilor au fost descoperite mai multe coli format A4, iar pe una dintre acestea fiind scrise mai multe cuvinte prin care îşi explica gestul sinucigaş, cerându-şi iertare familiei.
Cu ocazia examinării cadavrului nu au fost observate urme vizibile de violenţă, cu excepţia şanţului de flexiune din jurul gâtului.
Cadavrul a fost transportat la SML Prahova în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate de lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
